Actualitate

Ministrul Sănătății ne învață cum să îmbătrânim

<p />Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, a participat sâmbătă, la Oradea, la Crosul sănătăţii, organizat de Spitalul Municipal „Gavril Curteanu”, ocazie cu care a ținut să precizeze că românii nu știu cum să „îmbătrânească sănătos”.

„Pentru o îmbătrânire sănătoasă nu sunt încă suficiente informaţii pentru persoanele vârstnice, mai ales în mediul rural. Nu întâmplător a lansat Organizaţia Mondială a Sănătăţii acest mesaj - sănătatea şi îmbătrânirea. Peste tot în lume sunt probleme în sensul acesta. Sunt încă foarte multe căi neexploatate în domeniul îmbătrânirii sănătoase”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Ladislau Ritli a menţionat printre măsurile preventive, menite să asigure o îmbătrânire activă, menţinerea tensiunii arteriale în limite normale, renunţarea la fumat, prevenirea şi detectarea precoce a cancerului, protejarea de bolile infecţioase. De asemenea, el a recomandat prevenirea diabetului zaharat II, scăderea valorii colesterolului, dar şi implicarea şi participarea la viaţa socială şi menţinerea unei bune stări de sănătate mintală. Nu în cele din urmă, ministrul a amintit mişcarea, deoarece, indiferent sub ce formă, ea este „un izvor pentru păstrarea sau promovarea sănătăţii”.

Ministrul Ritli a precizat că el personal face sport sistematic, antrenându-se prin alergare cel puţin o dată sau de două ori pe săptămână, fiind pregătit să alerge chiar şi zece kilometri.

La startul Crosului sănătăţii s-au înscris peste 50 de participanţi, cadre medicale din Spitalul municipal, câţiva angajaţi ai Primăriei Oradea, copii ai medicilor, toţi purtând tricouri roz-mov cu inscripţia spitalului şi Crosul Sănătăţii 2012.

Ultimele Stiri
abonare newsletter