Actualitate

Apă plată în mai multe farmacii, pe durata caniculei

<p><img src="documente/stories/femeie care bea apa caldura canicula rp.jpg" border="0" align="right" /><strong>Primăria Cluj-Napoca a pus la dispoziţia populaţiei apă plată şi pahare de unică folosinţă în mai multe farmacii din oraş datorită temperaturilor ridicate din această perioadă. </strong></p>

Potrivit Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei, având în vedere notificarea oficială privind instituirea de cod galben pentru perioada 30 iunie  – 3 iulie 2012, de caniculă şi disconfort termic, precum şi de atingere a pragului critic de 80 de unităţi privind nivelul de umiditate din atmosferă, Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă punerea la dispoziţia cetăţenilor de apă plată şi pahare de unică folosinţă în următoarele farmacii din municipiu:  Piaţa Mihai Viteazul nr. 25-26, strada Regele Ferdinand nr. 22-26, strada Aurel Vlaicu nr. 1, strada Moineşti nr. 2-4, strada Memorandumului nr. 22, P-ţa Gării nr. 3C, P-ţa Gării nr. 4-5, strada Observatorului nr. 7, bulevardul Nicolae Titulescu nr. 163, B-dul Eroilor nr. 1, B-dul 21 Dec 1989  nr.131 şi Calea Floreşti nr. 77. Medicii atrag atenţia ca cei din categoriile de risc să evite ieşirea la orele amiezii şi să utilizeze mijloacele de prevenire a arsurilor solare, respectiv creme antisolare şi îmbrăcăminte adecvată, pălării şi ochelari de soare. Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca îi roagă pe toţi clujenii care cunosc persoane singure, vârstnice sau suferinde, să le viziteze în această perioadă pentru a se asigura că au la dispoziţie tot ceea ce este necesar pentru a depăşi cu bine această perioadă de caniculă.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter