Actualitate

Situație neclară cu Hotelul Continental

<p><img src="documente/stories/hotelul continental rp 3.jpg" border="0" align="right" /><strong>Primăria Cluj-Napoca îşi amână dreptul de prim cumpărător al Hotelului Continental până când nu se clarifică situaţia juridică a imobilului. </strong></p>

În prezent, există pe rolul instanţelor de judecată un dosar al Colegiul Reformat din Debrecen, foştii proprietari ai clădirii, care solicită restituirea în natură a imobilului.

Consilierii locali vor discuta în şedinţa de vineri pe marginea unei informări privind situaţia Hotelului Continental, mai exact amânarea dreptului de preempţiune al Primăriei Cluj-Napoca în cazul imobilului. Decizia amânării dreptului de prim cumpărător al Hotelului Continental a fost luată din cauză că pe rolul instanţelor de judecată există deschis un dosar prin care Colegiul Reformat din Debrecen solicită restituirea în natură a imobilului. Potrivit informării Consiliului Local, prima înscriere din cartea funciară veche datează din anul 1938 când clădirea figura în proprietatea Colegiului Reformat din Debrecen. „Colegiul Reformat din Debrecen ne comunică, prin adresa înregistrată sub numărul 186584/45 din 18.06.2012 că pe rolul instanţelor de judecată se află dosarul cu nr. 1800/3/2008, având ca obiect contestaţia la Legea 10/2001, dosar care nu este soluţionat irevocabil. În această situaţie considerăm că imobilul nu poate fi scos la vânzare de către lichidatorul judiciar, achiziţionarea acestuia în ipoteza dată prezentând riscuri pentru municipalitatea clujeană”, se arată în informare. „Precizăm faptul că, în cazul în care ar fi achiziţionat Hotelul Continental, în cunoştinţă de cauză, în situaţia în care, prin reducere la absurd s-ar restitui în natură imobilul proprietarului tabular, municipiul ar fi considerat ca fiind cumpărător de rea credinţă (cunoştea existenţa revendicărilor) şi ar fi obligat la restituirea bunului, potrivit art. 1645 Cod Civil”, se mai menţionează în informare.

Nimeni nu s-a prezentat la licitaţie


În iunie 2012, societatea de insolvenţă Expert Insolvenţă SRL, lichidatorul judiciar al
SC Ardeleana SA din Cluj-Napoca, ultimul proprietar al Hotelului Continental, a anunţat intenţia de a vinde imobilul. Astfel, în data de 15 iunie a fost organizată o licitaţie publică de vânzare a hotelului, dar nu s-a prezentat nimeni. Conform informării Consiliului Local, licitaţia s-a reluat în 29 iunie, când, din nou, nu s-a prezentat nimeni şi urmează să fie reluată în 6 iulie, 13 iulie, 20 iulie şi 27 iulie.

Primăria nu se pronunţă dacă preţul de 6,5 milioane euro e corect

„Trecând peste impedimentele de ordin juridic ale problematicii cu privire la vânzarea imobilului revendicat, menţionăm faptul că pentru preţul de 6.583.132 euro nu s-a depus niciun raport de evaluare, motiv pentru care nu ne putem pronunţa dacă este un preţ corect sau nu. Acest lucru poate face obiectul unui studiu de oportunitate cu privire la achiziţionarea de către municipalitatea clujeană a imobilului în discuţie”, se precizează în informare.
Imobilul are o suprafaţă desfăşurată de aproape 4.800 mp, subsol, parter şi trei etaje. La subsol sunt două camere şi dependinţe, parterul are un local pentru cafenea şi unul pentru restaurant, şapte camere, o bucătărie şi dependinţe. Etajul I are o sală festivă, 18 camere, o bucătărie şi dependinţe, etajul II are 25 de camere şi dependinţe, iar etajul III are 21 de camere şi dependinţe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter