Actualitate

Mitropolitul Clujului va participa vineri, 31 august, la comemorarea sculptorului Mircea Spătaru

<p><strong> </strong></p> <p /><strong />Cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea la cele veșnice a marelui artist, Mircea Spătaru, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi va oficia o slujbă de pomenire, ce va avea loc de la ora 18 la biserica lui Horea din Parcul Etnografic Romulus Vuia din Cluj-Napoca.

Cu sprijinul artistei plastice Ana Lupaş, la acest moment comemorativ vor fi expuse pentru câteva ore, în apropierea bisericii lui Horea, sculpturile în bronz ale lui Horea, Cloşca şi Crişan, opere ale Maestrului Mircea Spătaru, create în anii 80 ai secolului al XX-lea şi prezentate pentru prima dată publicului clujean.


Născut la Epureni, județul Vaslui, la 27 iulie 1937, Mircea Spătaru s-a format pentru început la Cluj, la Institutul de Arte Plastice "Ioan Andreescu" (absolvent promoția 1962, profesor Kos Andras). Descoperit și sprijinit de marele istoric de artă și estetician Giulio Carlo Argan, Mircea Spătaru și-a perfectionat studiile la Roma (1964), fiind apoi cooptat între cadrele didactice ale institutului clujean de belle arte.

Stabilit la București în 1987, a devenit în 1990 rector al reînnoitei Academii de Artă devenită ulterior Universitate, a cărei conducere o va asigura cu vie inteligență și cu har, cu o energie imbatabilă, pana în anul 2004. „Personalitate marcantă şi expresivă a sculpturii româneşti contemporane, Spătaru a reinventat sugestii din sculptura modernă (Rodin, Paciurea, Anghel ş.a.), creând o operă a sa, inconfundabilă prin gramatică, prin nobleţea şi eleganţa formelor”, se spunea în comunicatul Uniunii Artiștilor Plastici din România, anul trecut la plecarea în veșnicie a artistului.


Printre monumentele şi ansamblurile sculpturale create de Mircea Spătaru se numără Ansamblul monumental “Iuliu Maniu”, din Piaţa Revoluţiei, Bucureşti (1998), Statuia lui Ion Mihalache, Topoloveni (2000), Monumentul cenotaf Moise Nicoară, Biserica Mavrogheni, Bucureşti (2005), Statuia lui Charles de Gaulle, Piaţa Charles de Gaulle, Bucureşti (2006), Monumentul Carol I, bronz, Craiova (2007), Monumentul Nicoale Bălcescu, Parcul Izvorul Rece, Bucureşti (2007).

Ultimele Stiri
abonare newsletter