Actualitate

Victimele traficului de persoane vor beneficia de ajutor financiar din partea ONU

<p>Biroul ONU de combatere a drogului şi a criminalităţii organizate (ONUDC) a anunţat marţi lansarea unui program de subvenţii pentru a ajuta victimele traficului de persoane, transmite AFP.</p>

Programul se bazează pe o sumă de 720.000 de euro care au fost strânşi până acum prin intermediul Fondului de ajutor pentru victimele traficului de persoane, creat în noiembrie anul trecut, precizează ONUDC într-un comunicat publicat la sediul său din Viena.

Această sumă va fi repartizată în lunile care urmează între diferite organizaţii de ajutor direct pentru victimele traficului de fiinţe umane.

Potrivit cifrelor ONUDC, traficul de persoane, sub forma exploatării sexuale, a muncii sau cerşetoriei forţate, generează în fiecare an circa 32 de miliarde de dolari /23 miliarde de euro/ şi afectează 2.4 milioane de persoane, dintre care două treimi sunt femei sau copii.

În Europa, cifrele acestui trafic sunt încasări de 3 miliarde de dolari pe an şi 140.000 de victime.

'Fiinţe umane, la fel ca fiecare dintre noi, sunt vândute ca mărfuri. E timpul să ne reafirmăm poziţia împotriva acestei practici reprobabile şi să ne străduim să o combatem' - a subliniat directorul executiv al ONUDC, Iuri Fedotov.

Ultimele Stiri
abonare newsletter