Actualitate

Moţiunea de cenzură a opoziţiei, citită astăzi în Parlament

<p />Moţiunea de cenzură a opoziţiei, introdusă ca urmare a asumării răspunderii Guvernului pe Codul muncii, va fi prezentată astăzi, de la ora 9.30, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, urmând ca pe 16 martie să fie dezbătută şi votată.


Opoziţia a depus, ieri, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată “Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate”, semnată de 210 parlamentari social-democraţi, liberali şi conservatori, iniţiatorii criticând în text “modul abuziv în care Executivul încearcă să treacă noul Cod al muncii”.

Dacă moţiunea de cenzură va fi adoptată, Guvernul va fi demis. În caz contrar, noul Cod al muncii se consideră adoptat.

Moţiunea de cenzură a opoziţiei critică Executivul, afirmând că acesta are ca singură filosofie economică tăierile de venituri.

Semnatarii textului moţiunii consideră că România trece acum prin “perioada cea mai neagră din istoria recentă” şi că un asemenea climat nu garantează nici măcar siguranţa persoanei şi a proprietăţii.

Reprezentanţii opoziţiei argumentează că moţiunea de cenzură se doreşte a fi o formă de sancţionare atât a măsurilor noi introduse în Codul muncii, cât şi a modului în care ele sunt adoptate. Mai mult, parlamentarii opoziţiei susţin, în textul amintit, că procedura angajării răspunderii nu este specifică unui regim democratic.

În moţiune se mai arată că noile prevederi ale Codului duc la o creştere a instabilităţii salariaţilor români pe piaţa muncii ca urmare a extinderii excesive a contractelor de muncă pe durată determinată şi a celor de muncă temporară, dar şi a măririi perioadei de probă la angajare.

”Această moţiune de cenzură este una specială, având în vedere că exprimă nu doar poziţia noastră, a opoziţiei parlamentare, ci de data aceasta, în mod oficial, are şi girul tuturor marilor sindicate şi confederaţii sindicale din România şi a majorităţii confederaţiilor patronale. Este o moţiune de cenzură pe care o depunem în numele unei semnificative părţi din societatea românească, atât în ceea ce priveşte angajatorii, cât şi angajaţii”, afirmă semnatarii moţiunii.

Reprezentanţii partidelor de opoziţie fac apel la parlamentarii democrat-liberali să voteze moţiunea de cenzură, afirmând că în acest mod au ocazia să îl înlăture pe Emil Boc, nu prin “maşinaţiuni de partid, ci cu onoare şi demnitate”.

Conducerea Uniunii Social Liberale a adoptat, în şedinţa de luni, decizia oficială privind introducerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Boc la momentul angajării răspunderii pentru legea de modificare a Codului muncii.

Executivul şi-a asumat răspunderea, ieri, în faţa Parlamentului pentru proiectul noului Cod al muncii.


Dacă prezenţa publicului la şedinţa de angajare a răspunderii a fost restricţionată, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au decis, marţi, că liderii sindicatelor şi ai patronatelor vor putea participa la lucrările dedicate moţiunii de cenzură a opoziţiei. Aceştia vor trebui însă să depună o cerere la Secretariatul General al Camerei Deputaţilor.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter