Actualitate

Inaugurare la primul Institut Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie din România

<p>Clinicile Medicală III şi Chirurgie III din Cluj-Napoca au fost reunite, printr-o decizie a Ministerului Sănătăţii, sub titlul de Institut Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie, care este singurul de acest fel din România.</p> <p />



"Înfiinţarea Institutului "Octavian Fodor" este recunoaşterea a ceea ce s-a făcut în ultimii ani în domeniul gastroenterologiei şi hepatologiei, a tradiţiei de la Cluj", a declarat managerul institutului, Mihai Mleşniţe, potrivit Agerpres.

Acesta a explicat că, oricum, în cele două clinici activităţile sunt de mulţi ani cele specifice unui institut regional, în sensul că pacienţii care vin aici provin din întreaga Transilvanie şi uneori şi din alte părţi ale ţării. Practic, jumătate dintre bolnavii trataţi vin din afara Clujului. De asemenea, activitatea de cercetarea a colectivului de medici de la cele două clinici are deja o lungă tradiţie, la cotele cele mai înalte.

Mihai Mleşniţe a spus că din planurile de viitor fac parte dezvoltarea unor domenii precum cel de endoscopie, imagistică-ecografie şi chirurgie, precum şi specializarea unor medici în străinătate, astfel încât peste trei-patru ani institutul să poată începe realizarea unor operaţii de transplant hepatic şi pancreatic. Tot la Clinica de Chirurgie III a avut loc şi una dintre primele operaţii laparoscopice din România, pentru un chist hidatic hepatic, în 1996.

"De asemenea, pe viitor dorim dezvoltarea unui nucleu de cercetare şi înfiinţarea unui nou bloc operator şi a unei secţii de Terapie Intensivă", a adăugat Mleşniţe.

Finanţarea noului institut se va face preponderent prin contractul cu CJAS, dar medicii institutului speră şi într-un sprijin direct al Ministerului Sănătăţii şi al autorităţilor locale, mai ales pentru realizarea unor investiţii în infrastructură.

Bugetul anual al institutului va fi de aproximativ 30 de milioane de lei, clinicile având o capacitate de tratare a 20.000 de pacienţi, anual.

La evenimentul de inaugurare au participat şi medici de la toate clinicile din Cluj-Napoca, dar şi prefectul Florin Stamatian, primarul Sorin Apostu şi mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.

Ultimele Stiri
abonare newsletter