Viitorul culoar velo dintre Gilău și Apahida, ce urmează a fi realizat pe malul Someșului, va scoate o mulțime de mașini din trafic, spune primarul Emil Boc. O dezbatere pe aceată temă are loc joi.
Pe tronsonul Chețani – Câmpia Turzii al Autostrăzii Transilvania (A3), care urmează să fie dat în circulație la sfârșitul anului, s-a înregistrat un progres vizibil în ultimele săptămâni.
O porțiune din Complexul Sportiv „Iuliu Hațieganu”, de circa 4,4 hectare aparține Primăriei Cluj-Napoca. Este neclar însă despre care porțiune este vorba.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu amendamente, proiectul de lege privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Martirilor şi Mărturisitorilor Secolului XX din Piața Cipariu.
Proiectul pentru revitalizarea Turnului Pompierilor a primit recunoaștere la nivel național și este nominalizat pentru un prestigios premiu european de arhitectură.
Sistemul de garanție-returnare pentru ambalaje neutilizabile va intra în vigoare la sfârșitul lunii viitoare. Clujenii vor putea returna ambalajele la aparatele amplasate în proximitatea piețelor din cartierele orașului.
Recent, Primăria a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare a Parcului I.L.Caragiale, proiect ce include și decopertarea Canalului Morii. Clujenii se vor putea bucura de noul parc din iarna anului viitor.