Politică

Seminar ANFP la Cluj

<p />Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) organizează, în perioada 17-18 martie, la Cluj-Napoca, seminarul regional cu tema „Gestionarea Resurselor Umane în Funcţia Publică”.

Evenimentul se va desfăşura în a sala de conferinţe a Hotelului Victoria. În deschiderea lucrărilor va vorbi prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, iar agenda seminarului include şi o conferinţă de presă susţinută de preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Andras Szakal. Evenimentul se înscrie în seria acţiunilor demarate de ANFP în scopul prevenirii încălcării legislaţiei în ceea ce priveşte funcţia publică şi funcţionarii publici, dar şi îmbunătăţirea calităţii actului administrativ şi a serviciului public oferit cetăţeanului. Specialiştii Agenţiei vor prezenta dificultăţile şi aspectele problematice privind implementarea legislaţiei specifice funcţiei publice, dar vor fi abordate şi subiecte precum: etica şi transparenţa în funcţia publică, întocmirea dosarului profesional, promovare, transformarea posturilor, structuri organizatorice.

Ultimele Stiri
abonare newsletter