Politică

'Am luat bani de la primăriile noastre ca să dăm la PNL şi PSD'

<p><img class="caption" src="documente/stories/03_martie/17_ziua/conf-pdl.jpg" border="0" alt="conferinta pdl" title="Foto Radu Pădurean" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Consilierii judeţeni ai PDL afirmă că anul acesta judeţul Cluj are cel mai mare buget din câte a avut vreodată. Mai mare chiar decât pe vremea când Clujul avea patru miniştri în Guvernul Năstase.</p>

Consilierii judeţeni ai PDL au punctat ieri, într-o conferinţă de presă comună, faptul că anul acesta judeţul Cluj are cel mai mare buget din câte a avut vreodată, cifrat la 433 de milioane de lei.

„Faţă de perioadă 2000-2004, când Clujul avea patru miniştri în guvernul Năstase, bugetul a crescut de aproape 10 ori. Dacă USL ar ajunge la guvernare, resursele vor fi împărţite diferenţiat, iar noi vom sta iar şi ne vom uita cum vor avea loc lucrări de investiţii în Moldova şi în sudul ţării”, a ţinut să arate consilierul judeţean al PDL Alexandru Coroian. El a amintit şi de faptul că, în cadrul celei mai recente şedinţe de Consiliu Judeţean, când s-au împărţit fonduri pentru proiectele de dezvoltare ale administraţiilor locale, consilierii PDL au sprijinit proiecte ale unor localităţi conduse de primari PNL sau PSD. „Am observat că cei de la PSD şi PNL dispun discreţionar de cotele lor şi vor să finanţeze doar proiectele comunităţilor unde există primari pe care îi agreează. Nu ni se pare corect aşa ceva şi de aceea noi, cei de la PDL, am luat din banii destinaţi comunelor noastre şi am dat înspre administraţiile PNL şi PSD. Am suplimentat din cota noastră către mai multe primării ale lor, precum Dej sau Ploscoş. Am decis să sprijinim aceste localităţi pentru că nevoile lor erau justificate, aveau proiecte în derulare”, a arătat Alexandru Coroian.


 

PDL arată înspre PNL şi PSD pentru eşecul Nisco



Consilierii judeţeni ai PDL s-au arătat nemulţumiţi de rezultatul votului din Consiliul Judeţean în ceea ce priveşte rezilierea contractului de concesiune cu Nisco Invest, firma care ar fi trebuit să ridice mall-ul Akademia Center de pe strada Victor Babeş.

Democrat liberalii au pus respingerea proiectului în plenul Consiliului Judeţean pe seama faptului că anumiţi consilieri, membri ai PSD şi PNL, „votează în contradicţie cu ceea ce declară şi în contradicţie cu interesul public”. „Faptele arată cu adevărat intenţia colegilor de la PSD şi PNL, fapte ce sunt în contradicţie cu ceea ce declară. Constatăm de fapt că atitudinea lor la vot este în totală contradicţie cu interesul public”, a spus Alexandru Coroian. El susţine că preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, va pune din nou pe ordinea de zi a şedinţei următoare proiectul privind rezilierea contractului cu Nisco Invest. „Acel proiect de hotărâre privind intenţia de reziliere era consecinţă a faptului că preşedintele Consiliului Judeţean a fost pus în situaţia de a reacţiona după ce nu s-au respectat clauzele contractului. Nu mai putem sta în expectativă, trebuie găsită o soluţie”, a explicat consilierul PDL Ovidiu Turdean.


Consilierii judeţeni ai PDL sunt de părere că ar trebui căutat un alt investitor care să continue investiţia pe care Nisco Invest nu a dus-o până la capăt.

Ultimele Stiri
abonare newsletter