Politică

Senzaţional! Partidul Poporului, al lui Dan Diaconescu, există şi la Cluj.

<p />Partidul lui Dan Diaconescu - Partidul Poporului (PP) - “funcţionează” şi la Cluj.

Din luna septembrie a anului trecut, PP are la Cluj un Comitet de Iniţiativă şi aşteaptă să intre “în legalitate” zilele acestea.

„Suntem un grup de prieteni şi avem acelaşi ţel. Dorim să facem curăţenie în România”, a declarat liderul Comitetului de Iniţiativă, la nivel judeţean, Radu Andreica, la „lansarea” partidului lui Dan Diaconescu. Andreica are 27 de ani şi a intrat în politică „în urma unei dezamăgiri suferite pe holurile spitalelor din România”, când i s-a îmbolnăvit fetiţa. Juristul - care nu profesează „întrucât nu îşi permite să pătrundă în sistem” - a ales “Partidul lui Diaconescu” pentru că îl consideră „singura alternativă şi pentru că doar aşa putem schimba ţara”. Andreica a reuşit să înfiinţeze 51 de organizaţii în judeţ şi să strângă aproximativ 3.000 de adeziuni.


Liderul Biroului Permanent Municipal, Viorel Mândruţ, este militar în rezervă şi are 55 de ani. A făcut parte din partidul lui Gigi Becali, dar a declarat că “mai aproape” de el este Partidul Poporului. El a făcut „apel la toţi cetăţenii nemulţumiţi şi deranjaţi din această ţară pentru ca numărul membrilor din PP să crească”. „Oamenii lui Diaconescu” se declară de centru având măsuri şi populiste şi economice. “Dar nu este atât de importantă doctrina, cât dorinţa de a face curăţenie în România, care a fost confiscată...”, a conchis Viorel Mândruţ.

Ultimele Stiri
abonare newsletter