Politică

Antonescu l-ar exclude pe Patriciu, dacă ar putea

<p />Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat zilele trecute că, dacă ar fi avut atribuţii în acest sens, ar fi propus excluderea din PNL a omului de afaceri Dinu Patriciu.

„Eu nu am pus această problemă.(...) Eu fac ceea ce-mi stă în puteri, în general, în politică. Dacă prin atribuţiile statutare ar fi stat în puterea mea, ca preşedinte, să propun excluderea unui membru, m-aş fi gândit foarte serios dacă mai e normal ca domnul Dinu Patriciu, după ceea ce face, cu toate, mă rog, organismele şi persoanele închiriate în acest scop, de la «Caţavencii» la Mircea Dinescu, ce face cu Partidul Naţional Liberal şi ce face pro-Băsescu, mai trebuie să fie membru. Nu stă în puterea mea şi, ca atare, nu-mi pierd timpul...”, a declarat Crin Antonescu. Preşedintele PNL a spus că Dinu Patriciu “este un om mult prea cunoscut ca să nu fie judecat şi de membrii partidului şi de opinia publică după ce face sau nu face, nu după calitatea formală de membru al partidului”. Crin Antonescu a mai afirmat că “e total neinteresant” cursul relaţiilor lui Dinu Patriciu cu Traian Băsescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter