Politică

Transport urban ecologic la Cluj până în 2016

<p />O dezbatere publică pe tema „Transport urban ecologic în municipiul Cluj-Napoca” va fi organizată de Primărie la începutul lunii viitoare.

Cetăţenii interesaţi de subiect sunt aşteptaţi joi, 1 septembrie, de la ora 16, în Sala de Sticlă a Primăriei. Dezbaterea este organizată în cadrul proiectului „Procese decizionale eficiente la nivelul administraţiei publice locale din România”, derulat de Ministerul Administraţiei şi Internelor - prin Unitatea de Politici Publice – şi finanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. În cadrul acestui proiect, Primăria municipiului Cluj-Napoca – în calitate de beneficiar, alături de alte autorităţi publice- elaborează o politică publică pentru adoptarea regulamentului privind elaborarea, monitorizarea şi evaluarea politicilor publice la nivel central. Potrivit municipalităţii, scopul acestei politici publice este promovarea şi îmbunătăţirea transportului urban ecologic în municipiul Cluj-Napoca, vizând creşterea numărului de călători prin acest tip de transport cu 10% până în anul 2016.

„În cadul procesului de elaborare a politicii publice s-au derulat mai multe etape. Până în această fază s-au desfăşurat etapele de definire a problemei, identificarea temei politicii publice, culegerea de date şi informaţii legate de această problematică, identificarea opţiunilor de soluţionare. Consultarea publică privind politica de încurajare a utilizării transportului urban ecologic în municipiul Cluj-Napoca va preceda adoptatea de către legislativul local a politicii astfel rezultate”, se arată într-un comunicat remis presei de Primăria Cluj-Napoca. Cetăţenii şi alţi factori interesaţi îşi pot exprima sugestiile şi propunerile până la data de 31 august cu privire la importanţa elaborării politicii publice „Transport urban ecologic în municipiul Cluj-Napoca”, la adresa de email dezvoltare@primariaclujnapoca.ro, iar informaţii suplimentare se pot obţine la Biroul Strategie şi Dezvoltare Locală, Management Proiecte, str. Moţilor nr.5, tel.0264.596.030, int.4630 sau 4637, fax.0264.334.400.   M.O.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter