Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a declarat ieri, la Focşani, că aderarea României la spaţiul Schengen în a doua parte a anului este un termen realist, şi aderarea este întârziată doar de probleme politice.
Premierul Emil Boc a declarat că nu va renunţa la funcţia pe care o ocupă acum în fruntea Guvernului dacă va câştiga un nou mandat ca preşedinte al PDL.
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, s-a întâlnit ieri, cu ocazia vizitei oficiale la Bucureşti, cu şeful statului, Traian Băsescu, şi cu reprezentanţi ai partidelor politice din România.
Proiectul prin care municipalitatea vrea să creeze 50 de staţii self-service pentru închiriere de biciclete a trecut de evaluarea experţilor independenţi.
Deputatul liberal Horea Uioreanu a fost timp de două zile gazda directorului general al UNESCO, Irina Bokova, “prima femeie care conduce acest organism al ONU”.
Comisia de Urbanism a respins proiectul companiei RDS privind amplasarea unor staţii pentru telefonia mobilă pe un bloc de pe strada Clăbucet şi pe un hotel situat pe strada Liviu Rebreanu.