Politică

Aeroportul clujean, pe primul loc în ţară

Distincţia primită este „Aeroportul anului 2010” şi a fost acordată de publicaţia “Nine O’Clock”. Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a primit, la începutul acestei săptămâni, distincţia „Aeroportul anului 2010”, în cadrul mesei rotunde cu tema „ România – cer deschis”, organizată de cotidianul de limbă engleză „Nine O’clock”. Evenimentul în cadrul căruia a avut loc decernarea premiului a fost organizat în colaborare cu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, iar printre invitaţi s-au numărat ambasadori, şefi ai misiunilor diplomatice acreditate la Bucureşti, membri ai camerelor de comerţ bilaterale, reprezentanţi ai aeroporturilor şi companiilor aeriene din România, investitori români şi străini.

Politică

Tişe, audienţe în Someşeni

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, reia seria întâlnirilor cu cetăţenii judeţului, într-o o nouă etapă a programului „Audienţe în teritoriu”- Astfel, în cursul zilei de astăzi, Tişe va susţine prima întâlnire de acest fel cu cetăţenii din Cluj-Napoca. Întâlnirea va avea loc în cartierul Someşeni, la Căminul Cultural, cu începere de la ora 17.00. În zilele următoare vor avea loc audienţele în municipiile judeţului şi în oraşul Huedin. „Necesitatea organizării acestor întâlniri în localităţile urbane este determinată de faptul că avem o responsabilitate importantă – aceea de a prezenta şi clujenilor din mediul urban cele mai importante proiecte aflate în derulare. În acest fel ne asigurăm că iniţiativele şi proiectele noastre răspund unor nevoi reale şi concrete ale cetăţenilor şi le oferim clujenilor posibilitatea de a se implica în actul decizional local, formulând propuneri menite să contribuie la eficientizarea activităţii administraţiei publice”, a explicat Tişe.

Politică

Proiect pentru persoanele cu dizabilităţi

Viaţa persoanelor cu dizabilităţi din judeţul Cluj se va îmbunătăţi odată cu implementarea unui proiect derulat de Consiliul Judeţean Cluj, împreună cu alte instituţii din Cluj şi Polonia. Astfel, persoanele cu dizabilităţi din Cluj vor beneficia de tehnici şi metode terapeutice recuperatorii inovative, la standarde europene. Vor fi organizate şi ateliere lucrative cu copiii şi tinerii cu dizabilităţii în spaţii şi instituţii publice. Toate acestea vor avea loc în cadrul proiectului „Parteneriat al comunităţii pentru integrare”, realizat de Consiliul Judeţean Cluj împreună cu Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca şi Centrul de Zi „Sfânta Maria” Cluj-Napoca, precum şi cu trei instituţii omoloage din Regiunea Malopolska, regiune a Poloniei înfrăţită cu judeţul Cluj, respectiv Consiliul Judeţean Malopolska, Grupul Şcolar Myślenice şi Fundaţia pentru Sprijinul Copiilor din Cracovia.

Politică

106 locuinţe sociale repartizate în 2011

Consilierii locali au aprobat ieri lista provizorie de priorităţi pentru anul 2011 în vederea repartizării, prin închiriere, a locuinţelor sociale şi a celor din fondul locativ de stat. Primarul Sorin Apostu a precizat că anul acesta au fost actualizate 495 de dosare din cele 3.325 depuse în ultimii ani. Anul acesta vor fi repartizate 106 locuinţe sociale, dintre care 28 sunt libere la ora actuală. Diferenţa până la 94 sunt în lucru, pe străzile Taberei şi Cojocnei, urmând să fie finalizate în primăvară. Cele rămase până la 106 sunt în curs de redobândire de către Primărie în urma unor procese. Lista de priorităţi poate fi consultată, începând de ieri, la Centrul de Informare pentru Cetăţeni (strada Moţilor, nr. 7) sau pe site-ul instituţiei, www.primariaclujnapoca.ro, secţiunea Locuinţe. Cei care doresc să depună contestaţii la lista provizorie de priorităţi pentru anul 2011, pot face acest lucru în termen de 30 de zile calendaristice de la data afişării.

Politică

Cinema „Victoria” va fi modernizat

Cinematograful „Victoria” va fi administrat, în următorii 10 ani, de Asociaţia „Victoria Film”, înfiinţată de organizatorii Festivalului Internaţional de Film „Transilvania” (TIFF) şi a Festivalului Internaţional de Film „Comedy Cluj”. O hotărâre în acest sens a fost aprobată ieri de consilierii locali, cu introducerea unei cote lunare de asociere de 1% din veniturile cinematografului în favoarea municipalităţii. Asociaţia „Victoria Film” şi-a asumat obligativitatea prezentării lunare a unui număr de 20 de proiecţii gratuite de film pentru diverse categorii sociale (pensionari, elevi, studenţi), ce vor fi anunţate în mass-media ca fiind oferite de Primăria municipiului Cluj-Napoca. De asemenea, Asociaţia va investi, pe parcursul a trei ani, 600.000 de lei în cinematograf. Investiţiile vor presupune renovarea holului cinematografului, o nouă centrală termică, tehnică digitală de proiecţie a filmelor şi înlocuirea scaunelor de la balconul cinematografului.

Politică

Codul Muncii, între moţiune de cenzură şi asumarea răspunderii

Discuţiile privind asumarea răspunderii guvernului pe noul Cod al Muncii continuă să creeze reacţii în rândul Opoziţiei. PSD şi PNL au anunţat ieri că intenţionează să depună o moţiune de cenzură. De cealaltă parte, în Coaliţie, modificările noului Cod sunt binevenite, iar asumarea răspunderii de către Guvern pare să le surâdă celor de la Putere.

Politică

Opoziţia nu mai poate de grija RADP

Regia are în acest moment conturile blocate după ce a pierdut un proces cu firma care a administrat patinoarul din Gheorgheni. Consilierii locali au aprobat, în şedinţa ordinară de ieri, bugetele pe anul 2011 ale celor trei regii aflate în subordine – Regia Autonomă de Termoficare (RAT), Regia Autonomă de Transport Urban Călători (RATUC) şi Regia de Administrare a Domeniului Public (RADP).

Politică

Primarul Câmpiei Turzii, la Formul Serviciilor Publice

Forumul Serviciilor Publice şi al Proiectelor pentru Dezvoltarea Locală, desfăşurat la Sinaia, a adus în atenţie exemple de bune practici privind dezvoltarea locală şi modernizarea serviciilor publice prin proiecte realizate cu bani europeni, fonduri proprii sau prin parteneriat public privat. În cadrul Forumului au fost dezbătute în detaliu problemele de finanţare cuprinse în programele europene, cerinţele actuale de eligibilitate, posibilităţile de cofinaţare şi soluţiile de recuperare a sumelor pentru realizarea unor obiective în sistemul parteneriatului public privat.

abonare newsletter