Politică

Social-democraţii clujeni au pichetat ieri sediul PDL

Social-democraţii au protestat ieri în Cluj, în faţa sediului partidului de guvernământ, în semn de protest faţă de arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. PSD a protestat “împotriva dictaturii portocalii a procurorilor” şi a „intimidării de către poliţia politică portocalie”. Protest neautorizat pentru Argeş Liderul PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, i-a acuzat pe „cei de la Primărie” că au tratat cu aroganţă protestul de ieri. „Asociaţia de bussines a Primăriei a tratat cu aroganţă acest protest. Au zis că nu am depus o cerere înainte cu trei zile şi ne-au refuzat acţiunea de protest. Se vor trezi cu plângere penală pentru abuz în serviciu, dacă ne vor sancţiona. Protestul nostru este în semn de solidaritate cu cazul de la Argeş”, a afirmat Jorj.

Politică

“Captura” Prefecturii în 2010: sporuri ilegale şi atribuiri fără licitaţie

Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, a prezentat ieri raportul pe anul 2010 al instituţiei pe care o conduce. Prefectul s-a arătat mulţumit de activitatea de anul trecut a instituţiei sale, însă a menţionat că “întotdeauna este loc de mult mai bine”. Aparatul tehnic al instituţiei cuprinde în organigramă 52 de posturi, 51 dintre acestea fiind ocupate la momentul actual. “Au plecat 12 persoane. Din păcate, Guvernul, care a aprobat organigramele, a omis să anuleze ordonanţa de urgenţă care blochează posturile”, a observat Stamatian. El s-a arătat nemulţumit şi de cursurile de perfecţionare la care sînt trimişi angajaţii instituţiei.

Politică

Noua sesiune parlamentară, între coduri şi automobilul electric

Parlamentarii clujeni şi-au stabilit priorităţile pentru prima sesiune ordinară a anului. Democrat-liberalii vor “să încheie” ce au început anul trecut, iar membrii Opoziţiei au proiecte noi. UDMR „se ocupă” de Comisia Juridică. Deputatul clujean Daniel Buda (PDL) a declarat pentru monitorul că îşi doreşte să continue, în plan legislativ, proiectele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, al cărei preşedinte este. În noua sesiune parlamentară Buda vrea „să meargă înainte cu cele patru mari proiecte ale Comisiei: Codul Penal şi de Procedură Penală, Codul Civil şi de Procedură Civilă”. De asemenea, liderul PDL Cluj are în vedere şi proiecte care vizează judeţul Cluj.

Politică

Consiliul Judeţean cere finanţare pentru un nou centru comunitar

Valoarea proiectului este de aproape 9,3 milioane de lei. Consiliul Judeţean Cluj a transmis, la finalul săptămînii trecute, Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest, documentaţia pentru proiectul Centrul Comunitar Judeţean - Complex de Servicii Sociale Comunitare pentru Copii şi Adulţi Cluj, în vederea obţinerii unei finanţări din bani europeni. Obiectivul general al proiectului este creşterea calităţii vieţii persoanelor aflate în dificultate, precum şi crearea de noi locuri de muncă, prin creşterea numărului şi a calităţii serviciilor sociale specializate.

Politică

Încep lucrările la parkingul Băişoara

Primăria clujeană a predat, ieri, către constructor, amplasamentul celui de-al treilea parking de cartier din municipiu, situat în Gheorgheni, pe aleea Băişoara nr. 1-3. Majoritatea garajelor existente pe amplasament au fost demolate de către proprietarii lor, urmând ca cele rămase să fie puse la pământ cel mai probabil în cursul zilei de astăzi, de către constructor, firma Construdava SRL. „Cei mai mulţi dintre cei care deţineau garaje pe amplasament au preferat să şi le demoleze singuri pentru a mai putea recupera din materialele folosite. Garajele rămase vor fi demolate în cel mai scurt timp”, a ţinut să precizeze purtătoarea de cuvânt a Primăriei clujene, Oana Buzatu.

Politică

Poliţie locală la Turda

Consilierii turdeni se vor reuni în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a discuta atribuţiile, organigrama şi statul de funcţii al Poliţiei Locale. Consilierul PRM Doru Anca a explicat că organismul în cauză se va crea prin reorganizarea Poliţiei Comunitare, urmând ca practic cea  mai mare parte a poliţiştilor locali să provină din rândurile actualilor poliţişti comunitari. Poliţiştii locali vor fi instruiţi în unităţile Ministerului de Interne şi vor avea atribuţii inclusiv în domeniul circulaţiei şi ordinii publice. Potrivit proiectului de lege adoptat de deputaţi, Poliţia locală va integra compartimentele din aparatul de specialitate al primarului cu atribuţii în inspecţia în construcţii, apărarea proprietăţii publice, combaterea infracţiunilor, comerţul şi evidenţa persoanelor. „Ca să dau numai un exemplu, la ora actuală sunt probleme mari la serviciul de parcări. Titularii de contract nu sunt protejaţi în nici un fel. Poliţia comunitară nu poate aplica amenzi acolo, deci trebuie să reglementăm cât mai repede statutul Poliţiei locale şi să aprobăm înfiinţarea ei”, a declarat Anca.        D.D.

Politică

Certificat de urbanism pentru centura Huedinului

Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, a emis, la solicitarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, certificatul de urbanism în scopul realizării variantei de ocolire Huedin. „Este vorba despre un proiect important, care va aduce beneficii locuitorilor zonei, prin decongestionarea traficului rutier în interiorul localităţii, dar şi celor care sunt în tranzit, fiind vorba despre drumul naţional care face legătura între Cluj-Napoca şi frontiera cu Ungaria. Sperăm ca acest prim pas să fie continuat în cel mai scurt timp de etapele următoare de implementare efectivă a proiectului”, a explicat Alin Tişe. Proiectul propune realizarea unei variante de ocolire a oraşului Huedin prin partea de sud şi vest, care va colecta traficul de tranzit ce se desfăşoară în prezent pe DN 1 – E60 şi DN 1G. Aceste două drumuri traversează oraşul şi se intersectează cu centrul acestuia. Varianta de ocolire va realiza legătura în partea de Nord-Vest a oraşului între cele două drumuri naţionale şi eliminarea traficului de tranzit în centrul oraşului.  În partea de sud a oraşului este prevăzută construirea unei bucle a drumului DN1 – E60.     M.O.

Politică

Premii pentru plata cu cardul a impozitelor şi taxelor locale

Primăria municipiului Cluj-Napoca, în parteneriat cu Banca Transilvania, organizează cea de a doua ediţie a campaniei de stimulare a plăţii impozitelor şi taxelor locale prin instrumente de plată electronice. În cadrul campaniei “Plăteşte-ţi cu cardul taxele şi impozitele la Primărie”, clujenii care îşi plătesc pînă la 31 martie impozitele cu cardul, vor intra într-o selecţie, de tip tombolă, ale cărei premii sînt cîştigarea taxelor şi impozitelor plătite prin acest instrument de plată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter