Politică

Ţărăniştii vor să se reunifice pînă la alegeri

Cele două tabere din PNŢCD doresc să încheie litigiile de natură civilă sau penală apărute între membrii celor două tabere. Potrivit unui comunicat emis de PNŢCD Cluj, în urma negocierilor dintre membrii celor două grupări, s-a convenit încheierea unui acord politic de unificare a PNŢCD. Eugen Moiescu, succesorul lui Pavelescu Cele două “aripi” din PNŢCD au convenit convocarea Congresului Extraordinar de unificare al partidului în 12 martie la Bucureşti, urmând ca acolo să fie depusă o “moţiune unificatoare Victor Ciorbea - Aurelian Pavelescu”.

Politică

UDMR îşi aşteaptă “fiii rătăcitori”

Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că Uniunea este deschisă dialogului cu alte formaţiuni politice, “în vederea unităţii comunităţii maghiare”. Potrivit declaraţiilor postate pe site-ul UDMR, vicepreşedintele Uniunii susţine că “are capacitatea de a negocia, de a comunica cu cei care nu sunt în UDMR şi sunt convins că foarte mulţi dintre ei se vor întoarce în UDMR, pentru că avem nevoie de unitate”.

Politică

Ludovic Orban: Alianţa PNL cu PSD face un imens serviciu PDL

Deputatul liberal Ludovic Orban a afirmat, joi, că “o mare parte” din alegătorii PNL sunt împotriva PSD, iar o alianţă cu acest partid nu ar avea eficienţă în lupta împotriva lui Traian Băsescu. “O mare parte, peste 40% din alegătorii PNL se pronunţă împotriva PSD. Noi reprezentăm segmentul electoral dinamic al societăţii româneşti - dreapta, centru-dreapta - oamenii care ca poziţie politică sunt clar împotriva stângii. Nu este eficientă în lupta contra lui Băsescu, nici strategic, nici tactic, iar din punct de vedere ideologic reprezintă viciere a reprezentării segmentelor electorale", a declarat Orban pentru Agerpres. Acesta a mai spus că o alianţă PNL-PSD ar fi contrară moţiunii prezentate de Crin Antonescu la congresul PNL din martie 2009 şi care era o strategie politică ce susţinea coalizarea dreptei. În aceste condiţii, în opinia lui Orban, o alianţă a PNL cu PSD, partid de stânga, ar trebui discutată tot într-un congres, pentru că Delegaţia Permanentă nu poate schimba ceea ce a decis congresul.

Politică

Certificate energetice şi diplome pentru 40 de blocuri din Cluj

Primarul Sorin Apostu a înmînat, săptămîna aceasta, certificatele energetice elaborate la terminarea lucrărilor privind creşterea performanţei energetice, unui număr de 40 de asociaţii de proprietari din municipiu. Cele 40 de blocuri au fost incluse în programul de reabilitatre termică, iniţiat de municipalitatea clujeană în anul 2006. Primăria Cluj-Napoca este prima din ţară care a eliberat astfel de certificate în urma realizării reabilitării termice a blocurilor. Certificatul cuprinde valori de referinţă prevăzute în reglementările tehnice în vigoare care permit consumatorilor să compare şi să evalueze performanţele energetice ale clădirii. Pentru proprietari reabilitarea termică a blocurilor înseamnă o economie de cel puţin 20% la plata facturilor la încălzire, au precizat reprezentanţii municipalităţii.

Politică

Turnul de lîngă “Cluj Arena” are studiu de fezabilitate

Consilierii judeţeni au aprobat noul studiu de fezabilitate pentru turnul stadionului. 50,2 milioane de euro este valoarea estimată a imobilului şi a parcării subterane aferente. Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de ieri noul studiu de fezabilitate pentru turnul de 25 de etaje de lîngă stadion, care va cuprinde şi o parcare subterană cu două niveluri cu o capacitate de 385 de locuri de parcare. Conform studiului de fezabilitate aprobat iniţial de consilieri, în anul 2009, clădirea turn cuprindea şi spaţii destinate unor funcţiuni ce deserveau activitatea stadionului. Prin relocarea acestora în incinta stadionului, însă, spaţiile disponibile vor rămâne libere, la dispoziţia investitorului, urmînd să primească noi funcţiuni. De asemenea, soluţia tehnică iniţială a fost completată cu un parcaj subteran amplasat sub dala pietonală propusă între cladirea sălii polivalente şi stadion.

Politică

Macovei: PSD s-a făcut scut în faţa Justiţiei

Eurodeputatul PDL Monica Macovei susţine că, în ultimii 20 de ani, PSD, indiferent ce nume a purtat, “s-a făcut scut în faţa Justiţiei”, iar dacă social-democraţii vor ajunge la putere vor bloca orice măsură anticorupţie şi vor încerca să şteargă progresele din ultimii ani. Fostul ministru al Justiţiei face referire, în ultima sa postare pe blog, la cercetările pe care procurorii anticorupţie le fac împotriva preşedintelui PSD al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Monica Macovei susţine că, paralel cu investigaţia procurorilor, Victor Ponta şi PSD “îşi apără consecvent inculpaţii din partid”.

Politică

Peste 300 de tone de material antiderapant pe străzile din oraş

În urmă ninsorii căzute în noaptea de miercuri spre joi, cele două firme responsabile cu deszăpezirea în municipiu, Brantner Servicii Ecologice SA şi Rosal Grup SRL, au acţionat începînd cu ora 02.30 pe străzile din Cluj-Napoca. Ambele firme au intervenit cu 20 de utilaje pentru îndepărtarea zăpezii şi prevenirea formării poleiului pe străzile cu gradul de urgenţă I, II şi III, au informat reprezentanţii municipalităţii. Rosal Grup a intervenit cu 44 de angajaţi, cu 10 utilaje şi a folosit 160 de tone material antiderapant, iar Brantner Servicii Ecologice SA, cu 32 de angajaţi, 10 utilaje, utilizînd în total 150 de tone de antiderapant.

Politică

Lăpuşan vrea alegeri ca în Burkina Faso

Liderul social democraţilor clujeni, Remus Lăpuşan, crede că la alegerile din 2012 este necesar să avem observatori internaţionali “pentru a nu se ajunge la abuzuri. Vrem ca aceşti observatori să supravegheze şi la locale şi la generale, pentru a nu se ajunge la tot felul de ilegalităţi, la alegerile de anul viitor. În acest sens vom cere sprijinul lor şi al presei”. De asemenea, preşedintele PSD Cluj este de părere că votul prin corespondenţă este o soluţie „pe care cei de la PDL o caută, ştiind că vor primi un şut în fund la alegeri”. Lăpuşan a adăugat că nu se împotriveşte votului prin corespondenţă, pentru că se practică oricum şi în alte ţări. Însă social democraţii promit că vor fi “foarte atenţi la desfăşurarea alegerilor şi mai ales la tema legislaţiei electorale”. A.M.C.

abonare newsletter