Dacă până acum, alunecările de teren împiedicau buna desfășurare a lucrărilor la drumul cu patru benzi din cartierul Lombului, anul acesta lucrările au fost întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus.
Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca a aprobat studiul de prefezabilitate pentru metroul clujean. Cât ii va costa pe clujeni funcționarea metroului?
Primarul Clujului, Emil Boc, a făcut un apel la locuitorii municipiului Cluj-Napoca, să renunțe la activități, ieșiri și întâlniri care nu sunt strict necesare.
Dezvoltarea infrastructurii educaționale în municipiul Cluj-Napoca a fost tema dezbaterii organizată sub cupola Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) joi, 22 octombrie 2020.
Blocul de locuințe sociale de pe strada Ghimeșului, promise încă din 2019, cel mai probabil nu vor fi gata nici anul acesta. Firma a înregistrat, la termenele intermediare prevăzute în contract, peste 300 de zile întârziere!