După lucrările anunțate pe Valea Oltului și închiderea circulației pe DN7, cel mai spectaculos drum național din România, Transfăgărășanul, va intra în reparații pe parcursul verii.
Circulația pe Valea Oltului se închide între 8 iulie și 9 august, pentru lucrări la Autostrada Sibiu-Pitești. Care sunt rutele ocolitoare pentru Valea Oltului la care pot apela șoferii?
Mai multe trenuri de pe direcția Cluj-Sibiu vor fi afectate de lucrările care se desfășoară pe tronsonul de cale ferată Ocna Sibiului–Loamneş, iar timp de două luni călătorii vor fi transbordați auto.
Peste 100.000 de români și turiști din străinătate au trăit ieri magia primei zile din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) 2024.