Actualitate

30 aprilie este zi liberă

<p />Guvernul a decis marţi, în şedinţă, să declare data de 30 aprilie zi liberă.

Angajaţii din sectorul public vor avea astfel liber în perioada 28 aprilie -1 mai.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, ziua liberă stabilită în 30 aprilie va fi recuperată pe 5 mai.

El a menţionat că în învăţământ recuperarea poate fi stabilită şi în alte zile.

De asemenea, potrivit hotărârii Guvernului, măsura privind ziua liberă nu se aplică angajaţilor din domeniile în care activitatea nu poate fi întreruptă.

Măsura nu se aplică nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie şi nici participanţilor în aceste procese.

Hotărârea de guvern poate fi aplicată şi angajaţilor din sectorul privat, dacă angajatorii sunt de acord cu această decizie.

Ultimele Stiri
abonare newsletter