Actualitate

Cristian Preda acuză „folosirea medicilor” în cazul Năstase

<p>Europarlamentarul PDL Cristian Preda acuză folosirea medicilor în cazul Năstase.</p>

Potrivit acestuia, compasiunea pusă în scenă după episodul sinuciderii ratate e doar fața publică a unui calcul politic cinic, consideră europarlamentarul.
„Pesediștii și peneliștii au transformat condamnarea lui Adrian Năstase într-un spectacol mediatic, dar dincolo de ecran se află și o intenție politică foarte clară. Compasiunea pusă în scenă după episodul sinuciderii ratate e doar fața publică a unui calcul politic cinic. PSD și PNL îl asumă fiindcă sunt în campanie electorală permanentă. Lupta politicienilor români cu deciziile judecătorești și folosirea medicilor pentru a amâna sau suspenda executarea pedepselor sunt lucruri frecvente din 1989 încoace. Acestea sunt, de altfel, unele dintre motivele care ne-au impus MCV.
Care e însă calculul acum?
Antonescu și Ponta și-au dat probabil seama că există riscul ca votanții lor să le întoarcă spatele, după ce au aflat că Înalta Curte a decis trimiterea la închisoare a fostului premier Năstase.
Așa că miniștri, avocați ai celui condamnat, medici și jurnaliști de partid tună și fulgeră împotriva judecătorilor și acuză opoziția că e lipsită de inimă atunci când afirmă că și condamnații sunt egali.
Statul de drept se clatină sub loviturile cinice ale USL”, scrie Cristian Preda pe blog

Ultimele Stiri
abonare newsletter