Actualitate

Roşia Montană, „oraş californian”

<p><img class="caption" src="documente/stories/02_februarie/25_ziua/taul-gauri.jpg" border="0" alt="Tauri" title="Ansamblul circular descoperit la Tău Găuri va fi repus în valoare (foto jos)" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Cercetările recente de la Roşia Montană vin după o lungă perioadă în care zona a stagnat din punct de vedere arheologic.</p> <p>A fost nevoie de un investitor puternic pentru ca arheologii să revină în comuna de aur a Apusenilor şi să scrie noi file din istoria României.</p> <p>Programul Alburnus Maior, finanţat de Roşia Montană Gold Corporation, este prima cercetare sistematică a regiunii; înainte, cele mai importante descoperiri datau din secolul XIX. De atunci şi până în zilele noastre, în zonă s-au făcut doar descoperiri întâmplătoare. A fost nevoie de un investitor puternic pentru ca arheologii să revină în comuna de aur a Apusenilor şi să scrie noi file din istoria României.</p>

Roşia Montană, vechi centru minier

Despre Roşia Montană se ştia de mult că păstrează galerii şi locuri de exploatare a filoanelor aurifere. Comuna avea reputaţia unui vechi centru minier, pe care istoricul Vasile Pârvan îl numea „Alburnus Maior, oraş californian de civilizaţie internaţională”. „Vedete” ale oricărei expoziţii arheologice ar fi, bineînţeles, cele 25 de tăbliţe cerate (foto), descoperite de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului XIX-lea în galeriile de la Roşia Montană. Sunt eşalonate cronologic: cea mai veche tăbliţă datează din 6 februarie 131, iar cea mai târzie din mai 167. Dar, de la momentul în care aceste tăbliţe au ieşit la lumină, la Roşia s-au mai făcut doar descoperiri întâmplătoare. De exemplu, în anii ’80 s-a găsit întâmplător un templu în aer liber, un lucus de epocă romană, unde existau 20 de monumente epigrafice care au stârnit interesul comunităţii ştiinţifice.

Comori scoase la lumină

Printre cei care au cercetat în amănunt povestea Roşiei Montane este şi profesorul Vasile Moga, fost director ştiinţific al Muzeului de Istorie din Alba-Iulia şi un om care cunoaşte comuna de patru decenii. „Am venit la Roşia Montană pentru prima dată în 1971. În anii ’80 am ajutat la amenajarea unui muzeu aici şi, tot înainte de Revoluţie, am publicat lucrări despre câteva monumente epigrafice şi sculpturale descoperite întâmplător la Roşia Montană”, explică profesorul Moga.

În anul 2000, la iniţiativa RMGC, Vasile Moga şi o echipă de arheologi au făcut o cercetare preliminară la Roşia Montană şi au stabilit cele mai importante locuri pentru debutul unor sondaje arheologice. Cercetările de atunci au scos la iveală noi urme de habitat şi, mai ales, necropole, locuri de înmormântare, ale vechii populaţii de colonişti şi de traci.

Inventarul unei istorii

Pe 8 martie 2001, la Ministerul Culturii, s-a lansat proiectul de cercetare Alburnus Maior. Cei cinci ani care au urmat au confirmat existenţa urmelor de habitat, fie cel roman de la Carpeni, fie că e vorba de necropolele de incineraţie, fie că e vorba de temple şi alte locuri de cult ale acestei populaţii. S-au scos astfel la lumină mai mult de 50 de piese epigrafice, adică mai mult de jumătate din numărul de inscripţii care se cunoaşteau în total înainte de reînceperea săpăturilor.

Necropolele, aproximativ 1.000 de morminte, sunt toate de incineraţie, iar prin rit şi ritual sunt identice cu multe din necropolele din zonele miniere aurifere ale imperiului roman. Acestea sunt imposibil de restaurat, dar inventarul mobil găsit va fi păstrat cu grijă: este vorba ceramică, vase de toate categoriile, vesele de uz comun şi de lux. S-au descoperit de asemenea foarte multe opaiţe, unele pentru iluminatul minelor, iar altele depuse în morminte pentru ritualul incineraţiei. S-au descoperit foarte multe obiecte din sticlă, precum lacrimarii pentru păstrarea cosmeticelor, diverse piese din metal, dar şi monumente sepulcrale, fie cu inscripţii dedicate zeilor morţii, fie monumente care reprezintă nişte simboluri funerare. Toate acestea s-au restaurat, s-au conservat, şi se păstrează la Roşia Montană, în aşteptarea zilelor în care vor fi accesibile unui public cât mai larg.

Există şi edificii de amploare care au fost deja restaurate sau sunt incluse în planul de restaurare. Este vorba, într-o primă fază, despre edificiul roman de pe dealul Carpeni şi despre ansamblul circular descoperit la Tău Găuri. Se încearcă să se pună în valoare una din galerii, Cătălina-Monuleşti, dar şi conservarea şi restaurarea în perimetrul Roşiei Montane actuale a unor clădiri de secolele XVIII – XIX, clădiri care au fost incluse în tezaurul arhitectural al locului. „Un început foarte bun s-a făcut cu casa 325, unde s-a pus la punct o mică colecţie, care va deveni în viitor muzeul Roşiei Montane. Eu ţin foarte mult ca şi piesele litice de la fosta exploatare, de la Orlea, să fie aduse şi puse la un loc”, spune profesorul Vasile Moga.

Arheologie cu viaţă

Cercetările de la Roşia au atins însă şi oamenii, nu doar obiectele. „Ştiţi ce au mai făcut oamenii de la RMGC? S-a reuşit în arheologia românească ca în timpul derulării acestui proiect să se publice câteva monografii despre descoperirile noastre. Munca nu s-a oprit doar aici. Au discutat cu oamenii, s-au cercetat şi mentalităţile de la Roşia Montană, în domeniul istoriei orale”, explică profesorul, care a condus echipa din Alba şi a publicat la rândul lui atât articole legate de descoperirle din Roşia Montană, cât şi un volum numit „Aurul la Roma”, în care prezintă toată evoluţia mineritului din epoca romană şi impactul asupra zonei.

„Dacă nu era RMGC, nu se făceau aceste săpături, de o asemenea amploare. Putem spune că ştim mai multe despre istoria românilor acum. Toate aceste descoperiri completează vechile date cu informaţii noi, inedite, care ne fac să cunoaştem mult mai bine viaţa cotidiană a aurarilor antici. Nu e o legendă că romanii au venit în Dacia şi din cauza aurului!”, susţine Vasile Moga.

În privinţa implicării companiei miniere, istoricul face un bilanţ: „Am fost implicat direct în tot acest timp. Cum stăm cu fondurile care au venit din partea companiei între 2000 şi 2006, pentru cercetare, pentru patrimoniu? Au plătit peste 200 de muncitori şi au oferit condiţii pentru 70 de arheologi, au făcut restaurare şi conservare. Au valorificat primele cercetări, s-au făcut descoperiri noi”.

„Proiectul minier este compatibil cu cercetarea. Totul se va face sub stricta supraveghere a celor care se ocupă de patrimoniu şi arheologie. Este pentru prima dată când avem un proiect care ţine cont de vestigii, de istorie. Scopul este, în ultimă instanţă, dezvoltarea zonei din punct de vedere economic şi, totodată, salvarea şi punerea în valoare a acestui patrimoniu”, concluzionează profesorul.