Actualitate

Premiile revistei 'Observator Cultural' vor fi decernate pe 28 martie

<p />Premiile revistei 'Observator cultural' - ediţia 2010 vor fi decernate în cadrul unei gale, luni, 28 martie, la Teatrul Odeon, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

Redactori şi colaboratori ai revistei au votat, stabilind nominalizările pentru 'Premiile revistei Observator cultural', la categoriile 'Proză', 'Poezie', 'Critică/Istorie literară/Teorie literară', 'Eseu/Memorialistică/Publicistică' şi 'Debut'. Va fi oferit, de asemenea, Premiul Cititorilor, în urma voturilor exprimate pe site (www.observatorcultural.ro). Ca în fiecare an, va fi decernat şi Premiul 'Gheorghe Crăciun' pentru Opera Omnia.

'Gala Premiilor Observator cultural' va fi prezentată de Marius Manole, actor la Teatrul Naţional 'I.L. Caragiale' din Bucureşti, iar momentele muzicale vor fi asigurate de Irina Sârbu (voce), Dan Ioniţă (saxofon) şi Puiu Pascu (pian).

Printre nominalizaţi se numără Gabriela Adameşteanu, Nichita Danilov şi Ioan Groşan - la proză, Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu şi Radu Vancu - la poezie, Corina Ciocârlie şi Ion Pop - la critică şi Livius Ciocârlie, Andrei Oişteanu, Ioana Pârvulescu şi Ion Vianu - la eseu/memorialistică.

De asemenea, la debut au fost nominalizaţi Raluca Dună, Maria-Paula Erizanu şi Anca Haţiegan, Cărţile omului dublu. Teatralitate şi roman în regimul comunist, Editura Limes (critică)

La cele cinci categorii, fiecare dintre cei 17 redactori şi colaboratori ai revistei au alcătuit un Top 10, acordând cărţilor puncte de la 10 la 1.

Ultimele Stiri
abonare newsletter