Actualitate

PE sărbătoreşte azi 100 de ani de la instrituirea Zilei Femeii

<p />Parlamentul European marchează azi, în şedinţă plenară, Ziua Internaţională a Femeii, de la a cărei instituire se împlinesc 100 de ani.

Înaintea celebrării, deputaţii europeni vor dezbate două rapoarte, unul despre egalitatea dintre femei şi bărbaţi, întocmit de Maria Nedelcheva, şi altul despre sărăcia femeilor în UE, elaborat de Rovana Plumb.

Evenimentele începute în 3 martie, la Bruxelles, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii au pus accent pe realizările economice, politice şi sociale ale femeilor, dar şi pe problemele încă existente, precum inegalitatea, sărăcia în rândul femeilor, diferenţele de salariu între femei şi bărbaţi, accesul la piaţa muncii şi protecţia maternităţii.

Pe 3 martie, comisia europarlamentară pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) a organizat o reuniune interparlamentară despre implicarea femeilor în politică în Uniunea Europeană. Evenimentul a fost deschis de preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, care a spus că sprijină introducerea cotelor pentru asigurarea unui echilibru de gen pe piaţa forţei de muncă. La dezbatere au participat Mary Robinson, fost preşedinte al Irlandei, Nicole Fontaine, fost preşedinte al Parlamentului European, deputaţi europeni şi deputaţi din parlamentele naţionale ale statelor membre.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter