Actualitate

Concursul internaţional de canto 'Maeştrii artei lirice', la cea de-a treia ediţie

<p />Cea de-a treia ediţie a Concursului internaţional de canto 'Maeştrii artei lirice', eveniment organizat de către Opera Naţională Bucureşti (ONB), care urmăreşte lansarea celor mai valoroase voci lirice ale tinerei generaţii, se va derula între 21 şi 27 martie.

Potrivit Biroul de presă al ONB, competiţia va fi închinată baritonului Petre Ştefănescu-Goangă (1902-1973), artist aplaudat pe toate scenele importante din ţară şi străinătate, care a marcat lumea lirică românească şi prin bogata sa activitate pedagogică, mulţi dintre studenţii formaţi sub îndrumarea sa devenind solişti vocali de mare valoare.

La concurs se pot înscrie voci din toate categoriile, cântăreţi, solişti sau corişti din instituţiile muzicale, studenţi ai institutelor superioare de muzică, tinere talente cu pregătire profesională din România şi din străinătate. Sunt admişi concurenţii cu vârste cuprinse între 20 şi 32 ani pentru voci feminine, între 20 şi 34 ani pentru voci masculine, împliniţi până în data de 31 martie 2011.

Din juriu, al cărui preşedinte va fi muzicologul Grigore Constantinescu, vor face parte cunoscutul bas-bariton român George Crăsnaru, dirijorul Victor Dumănescu, regizorul de operă Anda Tăbăcaru Hogea, muzicologul Costin Popa şi sopranele de talie internaţională Nelly Miricioiu şi Marina Krilovici.

Primele două etape ale competiţiei - etapa I - 22-23 martie şi etapa a II-a - 24-25 martie -, ambele eliminatorii, se vor desfăşura în Foaierul Galben al ONB, cu acompaniament de pian.

Duminică, 27 martie, va avea loc în sala mare a ONB, cu acompaniament de orchestră, cea de-a treia etapă a concursului, urmată de decernarea premiilor şi de concertul laureaţilor.

Publicul va avea acces cu bilete la toate etapele concursului.

Prima ediţie a Concursului internaţional de canto 'Maeştrii artei lirice'a fost dedicată sopranei Magda Ianculescu, iar cea de-a doua a purtat numele celebrei Arta Florescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter