Actualitate

Peste 65.000 de sud-africani și zeci de lideri politici ai lumii l-au comemorat pe Nelson Mandela

Peste 65 de mii de sud-africani au participat marți la ceremonia memorială oficială desfășurată pe stadionul FNB din Johannesburg în onoarea fostului președinte sud-african Nelson Mandela.

Peste 65.000 de sud-africani și zeci de lideri politici ai lumii l-au comemorat pe Nelson Mandela Peste 65.000 de sud-africani și zeci de lideri politici ai lumii l-au comemorat pe Nelson Mandela

În debutul evenimentului, Cyril Ramaphosa, unul dintre liderii importanți ai Congresului Național African (ANC), fost coleg de luptă anti-apartheid cu Mandela, a cerut pentru prietenul său o rugăciune interreligioasă. Pe rând, un rabin, un lider hindu, unul musulman și unul creștin au susținut rugăciunea dedicată lui Mandela. Un cor religios a completat acest tablou.

A urmat discursul președintelui sud-african Jacob Zuma, care a fost huiduit de public în anumite momente.

Apariția în sectorul dedicat înalților oficiali a unor lideri precum Barack Obama, însoțit de prima doamnă a Americii, Michelle Obama, a lui Ban Ki Moon, secretar general al ONU, a foștilor președinți americani Bill Clinton și George W. Bush, a lui Hillary Clinton, a lui Mahmoud Abas sau a lui Raul Castro a fost primită, însă, cu aclamații îndelungi de sud-africanii care au îndurat cu stoicism ploaia care a căzut necontenit peste stadion, scrie Agerpres.


Publicul a interacționat la fel de entuziast la melodiile gospel interpretate de Kirk Franklin.

A urmat apoi cea mai aplaudată secvență a ceremonialului, cea a discursului președintelui american Barack Obama. Liderul de la Casa Albă a punctat în omagiul său figura călăuzitoare a lui Nelson Mandela, despre care a spus că a fost 'un exemplu' pentru el.


Obama s-a adresat tinerilor sud-africani și a celor de pretutindeni cu un mesaj de pace, libertate și dreptate. Președintele SUA și-a încheiat discursul în aplauzele îndelungi ale publicului cu mesajele: Dumnezeu să-l binecuvânteze pe Mandela! Dumnezeu să binecuvânteze poporul sud-african.

În continuarea ceremonialului de pe stadionul FNB au mai adus omagii lui Nelson Mandela și alți șefi de stat.


Evenimentul de la stadionul central din Johannesburg s-a terminat în jurul orei 16,00.

Ceremonia funerară, prevăzută pentru data de 15 decembrie, va avea loc în localitatea Qunu, locul de naștere al lui Mandela. Este un eveniment adresat familiei și apropiaților. Delegația României condusă de Victor Ponta va părăsi marți seară Africa de Sud, urmând să ajungă la București miercuri dimineața.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter