Actualitate

Sprijin pentru cluburile sportive

<p />Deputatul democrat liberal Petru Călian a depus două iniţiative legislative pentru sprijinirea cluburilor sportive, astfel încât consiliile locale să se poată implica în conducerea acestora.

Iniţiativele fac referire la modificarea Legii nr. 69/2000, a Educaţiei Fizice şi Sportului, şi a Legii 215/2001, a administraţiei publice locale. Parlamentarul clujean a cerut procedura de urgenţă pentru adoptarea acestor iniţiative legislative, astfel încât consiliile locale să poată aloca sume din bugetul local pentru susţinerea cluburilor sportive. “Legislaţia actuală are nevoie de o clarificare în ceea ce priveşte acţionariatul, astfel încât să poată fi acţionari ai societãţilor comerciale sportive pe acţiuni nu doar persoanele fizice şi juridice, ci şi autorităţile publice. Există cazuri în care autorităţile publice investesc în cluburile sportive, dar nu au dreptul de a face parte din structura de acţionariat”, a explicat Călian.

Ultimele Stiri
abonare newsletter