Actualitate

Şpaga de la Halmeu, „pentru un partid”

<p>Procurorii DNA afirmă că banii oferiţi omului de afaceri clujean Liviu Florian în schimbul facilitării numirii Nicoletei Dobrescu în fruntea Vămii Halmeu erau pretinşi în numele unui partid politic şi al unui şef de instituţie.</p> <p>“Totodată, (reprezentantul DNA - n.r.) solicită a se avea în vedere faptul că, solicitarea unor sume atât de mari, respectiv 130.000 de euro şi 300.000 euro, în numele şi pentru un partid politic şi un şef de instituţie, lăsând să se înţeleagă că delegarea şi numirea într-o funcţie publică se face doar pe criterii politice şi nu de competenţă, este, de asemenea, în măsură să provoace în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi neîncredere în instituţiile statului”, se arată în încheierea penală a arestării celor trei inculpaţi, întocmită de Tribunalul Satu Mare, dată publicităţii de Curtea de Apel Oradea.</p>

Mita de la vămi, fenomen de amploare

Judecătorii au reţinut aceste aspecte şi arată că astfel de activităţi tind să devină un fenomen infracţional de amploare.

“Pericolul concret pentru ordinea publică este reprezentat de împrejurarea că activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpaţilor este una complexă, fiind implicate mai multe persoane, având un mod de operare organizat şi prestabilit, axat pe realizarea unor fapte de corupţie constând în promisiunea şi încercarea rezolvării obţinerii unor funcţii de conducere în structura autorităţilor vamale, în schimbul unor sume de bani, prin folosirea unor influenţe exercitate pe criterii politice asupra şefului Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV), în condiţiile în care astfel de activităţi ilicite tind să devină un fenomen infracţional de amploare, ceea ce determină o reacţionare energetică din partea statului pentru a stopa declanşarea ori extinderea fenomenului infracţional”, se arată în încheiere.


Şpagă la Florian

În dosarul cu pricina au fost arestaţi omul de afaceri clujean, Liviu Florian, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, Ion Savu, pentru două infracţiuni de complicitate la trafic de influenţă, şi Ioan Romeo Niţu, fost angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu, pentru două infracţiuni de complicitate la cumpărare de influenţă. De asemenea, tot în acest dosar, procurorii DNA Oradea l-au pus sub învinuire şi pe şeful ANV, Radu Mărginean, pentru luare de mită. Mărginean a fost demis din funcţie, miercuri seară, prin ordinul premierului Emil Boc.

Ultimele Stiri
abonare newsletter