Actualitate

Bolnavii de SIDA fără medicaţie

40% din pacienţii bolnavi de HIV-SIDA au fost nevoiţi să întrerupă anul trecut tratamentul din cauza lipsei fondurilor din spitale. Mulţi pacienţi seropozitivi din ţară şi-au înrerupt tratamentul anul trecut din lipsă de fonduri, dar în judeţul Cluj nu au fost semnalate astfel de probleme pentru cei circa 200 de pacienţi aflaţi în evidenţă. Anul trecut, aproape jumătate din persoanele bolnave de HIV-SIDA au fost nevoite să îşi întrerupă tratamentul din cauză că spitalele au rămas fără bani şi o mare parte dintre pacienţi nu au primit la timp ajutorul social de la stat.

Actualitate

S-au semnat contractele pentru cardul de sănătate

Contractele pentru finanţarea introducerii reţelei electronice şi a cardului electronic de sănătate au fost semnate vineri la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Valoarea realizării celor două proiecte este de 40 milioane euro. Reţeaua electronică şi cardul electronic vor fi funcţionale, cel mai probabil, în 2011. Se va realiza şi dosarul electronic, dar fiind un proiect mult mai amplu, se va introduce treptat, pe parcursul a câţiva ani. Cardul de sănătate va fi operabil de la sfârşitul acestui an.

Actualitate

Maladia Alzheimer, slab diagnosticată în România

În România există aproximativ 200.000 de cazuri de Alzheimer, dintre care sunt diagnosticate şi tratate doar 10-15%, comparativ cu 50-60% în alte ţări, a declarat conf.dr. Cătălina Tudose, preşedintele Societăţii Române Alzheimer, citată de Agerpres. Specialiştii spun că boala Alzheimer necesită sprijin prin informare permanentă, susţinere morală, asigurarea continuităţii îngrijirii persoanei suferinde în cadrul unei reţele de servicii specializate şi adecvate evoluţiei bolii. Costul mediu al îngrijirii unei persoane ce suferă de Alzheimer este în jur de 12.200 de dolari anual, cel mai mic cost înregistrându-se în Africa, 4.400 de dolari, în timp ce nivelul cel mai ridicat atinge 26.000-36.000 de dolari, incluzând şi îngrijri informale, în SUA. Potrivit doctorului Cătălina Tudose, în România sumele nu sunt suficiente, iar fondurile alocate pentru tratament sunt în pericol de a fi reduse.

Actualitate

Încălzirea globală afectează sănătatea

Încălzirea planetară ar putea afecta sănătatea umană în următorii 30 de ani, potrivit modelelor informatice prezentate sâmbătă, la Washington. Acestea arată că un climat mai cald şi umed favorizează creşterea toxinelor şi bacteriilor, informează AFP. Creşterea globală a temperaturilor modifică ecosistemele acvatice, făcându-le propice proliferării algelor toxice şi micro-organismelor nocive. Un studiu efectuat de Centrul Oceanelor şi Sănătăţii Umane din SUA prezice că sezonul în care alga toxică “Alexandrium catocitenella” proliferează în estuarul Puget în statul Washington se va prelungi. Această algă produce o toxină care se poate acumula în scoici. Consumul acestor fructe de mare contaminate poate provoca simptome gastro-intestinale şi neurologice mai mult sau mai puţin grave şi uneori mortale. Proliferarea acestor alge în perioade din ce în ce mai mari vor duce de asemenea la căderi economice nefaste în sectorul pescuitului.

Actualitate

Lipsa somnului provoacă obezitate

A mânca cu moderaţie, a face exerciţii fizice şi a evita grăsimile sunt condiţii esenţiale pentru a combate excesul de greutate. Există însă un alt factor, mai puţin cunoscut, care ne ajută să ne păstrăm silueta: somnul de calitate. Lipsa odihnei duce la creşterea producţiei de grelină şi la diminuarea leptinei, cei doi hormoni care reglementează senzaţia de foame şi care fac să crească pofta de mâncare, scrie ziarul ABC, citat de Agerpres. “Grelina este produsă în principal de stomac şi sporeşte senzaţia de foame. Leptina este generată de celulele grase şi indică lipsa de rezerve metabolice şi de calorii”, explică Empar Lurbe, cercetător principal la Centrul de Investigaţie Biomedică şi Fiziopatologică a Obezităţii şi a Nutriţiei, din Madrid care studiază relaţia dintre somn şi obezitate. “S-a constatat că o oră în plus de somn diminuează cu până la 36% posibilitatea ca tinerii să sufere de obezitate”, spune dr. Lurbe. Un studiu recent realizat de Universitatea din Stanford care susţine această teorie arată că persoanele care dorm mai puţin de cinci ore produc niveluri mai mari de grelină şi mai puţină leptină, comparativ cu cei care dorm, de exemplu, opt ore.

Actualitate

Marţi şi miercuri, zile de iarnă autentică

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a atenţionat, duminică, cu privire la faptul că zilele de marţi şi miercuri vor fi 'de iarnă autentică', menţionând că ne vom îndrepta spre primăvară după data de 10 martie. 'Pe 22 şi 23 (februarie - n.r.), adică marţi şi miercuri, urmează două zile de iarnă autentică. Dacă vântul se suprapune cu zăpada, vom da o atenţionare pentru partea de sud, Banat, Oltenia. Nu trebuie privită ca fiind complet rea vestea, pentru că este nevoie în sud-est de un strat de zăpadă, pentru că urmează, în 24-28 februarie, temperaturi destul de scăzute, cu minus 18 grade la munte.

Actualitate

Boc cere combaterea fenomenului etnobotanicelor

Premierul Emil Boc le-a cerut prefecţilor să acţioneze direct şi fără menajamente în lupta împotriva fenomenului etnobotanicelor, în contextul în care Executivul a aprobat, săptămâna trecută, un program de măsuri pentru combaterea comercializării substanţelor etnobotanice. 'Studiaţi cu maximă atenţie ordinul semnat de către miniştrii de resort, alcătuiţi echipele de control, interveniţi direct şi fără menajamente în combaterea acestui fenomen', le-a spus Boc prefecţilor, duminică, într-o videoconferinţă. El a adăugat că prefecţii, lunar, vor trebui să raporteze Ministerului Administraţiei şi Internelor acţiunile desfăşurate în acest sens, iar acesta, la rândul său, trebuie să informeze Guvernul, pentru a vedea, astfel, dacă se impune aplicarea şi altor măsuri în acest domeniu.

Actualitate

Persoanele seropozitive din România reclamă încălcarea drepturilor lor

Peste 120 de persoane seropozitive din 27 de judeţe ale ţării s-au reunit la Sinaia, în perioadă 18-20 februarie, cu ocazia Forumului Naţional al Persoanelor Seropozitive din România 2011, informează un comunicat al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA). Evenimentul face parte din proiectul 'Integrarea socio-profesională a persoanelor seropositive din Romania', proiect cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Dezbaterile s-au axat atât asupra problematicii integrării socio-profesionale, dar şi asupra accesului la tratament, servicii medicale şi protecţie socială. S-a analizat situaţia persoanelor seropozitive în anul 2010 şi perspectivele pentru anul 2011.

Ultimele Stiri
abonare newsletter