Economie

Colaborare între Cluj şi Germania în domeniul energiei verzi

<p />În cadrul unui atelier de lucru pentru constituirea clusterului TREC s-a discutat despre parteneriate cu Germania şi Grecia, despre statutul şi regulamentul de funcţionare al clusterului, dar şi despre proiecte propuse de membrii.

„Împreună cu partenerii noştri din Germania şi Grecia vom face un cluster prin care cunoştinţele celor din Germania să fie transferate către Grecia şi România, ţări aflate la început de drum. Ideea principală este de cooperare, de lucru împreună”, a explicat Torok Gergely, managerul de proiect.

În cadrul acestui cluster se vor dezvolta şi idei de proiecte care ar putea fi depuse ulterior spre finanţare. Până acum, în clusterul TREC s-au înscris 30 de regii autonome, firme private, firme de consultanţă, însă lista este deschisă şi altor societăţi comerciale, asociaţii profesionale sau institute de cercetare.

În cadrul atelierului de lucru de joi s-a stabilit regulamentul de organizare şi funcţionare al clusterului TREC. Prin proiectul TREC se urmăreşte întărirea colaborării dintre întreprinderi, universităţi, institute de cercetare, autorităţi locale şi instituţii ce oferă diverse servicii conexe care deservesc domeniul energiei regenerabile, pentru beneficii commune de ordin economic, social şi de dezvoltare regională.

Scopul general al clusterului este promovarea producerii energiei regenerabile, identificarea de modalităţi de valorificare a resurselor energetice, precum şi reducerea impactului negativ avut asupra mediului.


Ultimele Stiri
abonare newsletter