Economie

Administratorul judiciar al Mic.ro va propune falimentul reţelei

<p />RVA Insolvency, administratorul judiciar al reţelelor de magazine Mic.ro şi miniMax, deţinute de omul de afaceri Dinu Patriciu şi aflate în insolvenţă, va propune creditorilor să admită falimentul celor două firme, după ce discuţiile privind vânzarea acestora au eşuat.

„Vom cere intrarea în faliment a celor două reţele, pentru că nu există posibilitatea reorganizări acestora. Au eşuat toate discuţiile de preluare”, a declarat agenţiei Mediafax Otilia Milu, co-manager partner la RVA Insolvency. Ea a menţionat că au fost discuţii pentru vânzarea reţelelor cu mai multe companii româneşti şi străine.

Potrivit reprezentantului administratorului judiciar, singura soluţie de reorganizare era vânzarea firmelor, pentru că acestea au conturile goale, iar acţionarii nu vor să mai investească nimic. „Vom denunţa toate contractele şi vom preda spaţiile tuturor proprietarilor de magazine. La sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai vom discuta cu creditorii propunerea de intrare în faliment, iar procedura s-ar putea declanşa în 2-3 luni”, a adăugat Milu.

În cazul în care creditorii refuză intrarea în faliment, aceştia ar trebui să vină ei cu un plan de reorganizare. „Dacă vin creditorii cu un plan de reorganizare, iar acesta va fi votat de AGA firmelor şi apoi în adunarea creditorilor, vom merge cu planul la judecător şi acesta va decide. Dacă nu vin cu un plan, ceea ce e aproape sigur că se va întâmpla, vom merge cu propunerea de intrare în faliment la judecătorul sindic. Oricum, până la urmă tot la faliment se va ajunge”, a afirmat Milu. Ea nu a dorit să facă publică valoarea totală a datoriilor celor două reţele.

Potrivit datelor RVA, Mic.ro Retail are peste 1.000 de creditori, printre care firme, persoane fizice şi instituţii ale statului, iar numărul celor care au de recuperat bani de la miniMax Discount se apropie de 800.

Omul de afaceri Dinu Patriciu deţinea în toamna anului trecut 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax.

Ultimele Stiri
abonare newsletter