Economie

Liber la modernizarea exploataţiilor agricole

<p /><img src="documente/stories/2012/04_aprilie/12/02-ferma.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Fermierii vor putea accesa fonduri de aproximativ un milion de euro, însă doar dacă au cel puţin 30% din sumele necesare proiectelor.

 

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) deschide în perioada 17 aprilie – 31 mai 2012 sesiunea pentru depunerea proiectelor aferente Măsurii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” din cadrul Programului Naţional de  Dezvoltare Rurală (PNDR). Depunerea proiectelor se va face la Oficiul Judeţean Cluj al APDRP, de luni până vineri, în intervalul orar 09 – 14.


Fondurile nerambursabile disponibile în această sesiune, care ar putea fi accesate de clujeni pentru finanţarea proiectelor privind modernizarea exploataţiilor agricole, sunt de 220.577.199 de euro, fiind alocaţi acum toţi banii disponibili până la finalul perioadei de finanţare, respectiv 2013.

Deşi se alocă sume importante, cofinanţarea dă bătăi de cap fermierilor.


„Numărul agricultorilor din judeţ care au aplicat pentru acest gen de fonduri a fost destul de redus, pe de-o parte din cauza suprafeţei agricole restrânse a judeţului, iar pe de altă parte din cauza modificărilor survenite anul trecut, prin care partea de finanţare este de 40% şi cofinaţarea de 60%, faţă de 50%-50%, cât era în 2010, pentru fermieri este destul de greu să acopere cheltuielile neeligibile”, precizează István Vákár, director adjunct al Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ( OJPDRP) Cluj.

Sectoare diferite, finanţări diferite

Ghidul Solicitantului, publicat în ultima variantă, versiunea 09, pe pagina de internet a Agenţiei (www.apdrp.ro) aduce modificări privind alocarea fondurilor nerambursabile europene pentru Măsura 121.


Astfel, se va acorda finanţare europeană nerambursabilă în mod separat pentru sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru implementarea standardelor privind laptele şi protecţia apelor şi pentru beneficiarii Măsurii 141 „Sprijinirea exploataţiilor agricole de semi-subzistenţă”.

Valorile maxime eligibile ale proiectelor se modifică în funcţie de sectorul în care se va face investiţia. Astfel, pentru sectorul zootehnic, valoarea eligibilă a unui proiect nu poate depăşi 2 milioane de euro, beneficiind de o cofinanţare publică nerambursabilă începând cu 40%. În cazul proiectelor implementate în sectorul vegetal, valoarea maximă a investiţiei nu poate depăşi 1 milion de euro, cofinanţarea publică nerambursabilă pornind tot de la 40% şi neputând depăşi 70% din valoarea totală a proiectului.


În situaţia în care se realizează un proiect de investiţii în sectorul zootehnic ce vizează atât protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi cât şi implementarea standardelor în privinţa laptelui crud, valoarea eligibilă totală acceptată a acestuia nu va putea depăşi suma de 2 milioane de euro. Din totalul acceptat, investiţia în standardele pentru lapte nu va depăşi suma de 250.000 de euro. Cofinanţarea publică nerambursabilă în cazul acestui tip de proiect de investiţii va porni de la 40%.

Cum se aleg destinatarii fondurilor?

Selecţia proiectelor în vederea acordării finanţării se va realiza conform criteriilor de selecţe publicate în Ghidul Solicitantului, disponibil gratuit pe pagina de internet www.apdrp.ro, potrivit comunicatului remis Monitorul de Cluj de către agenţie.


„În ceea ce priveşte modul de selectare a proiectelor, s-au introdus criterii separate pentru investiţiile în standardele europene în vigoare din sectorul animalelor. Astfel, pentru a beneficia de punctaj proiectele trebuie să conţină investiţii care să asigure implementarea standardelor în proporţie de 100%. În cazul în care proiectul prevede şi alte tipuri de investiţii acesta va fi punctat conform criteriilor de selecţie pentru sectorul de creştere a animalelor. Totodată, beneficiarii Măsurii 112 – «Instalarea tinerilor fermieri» care realizează investiţii pentru implementarea celor două standarde prin Măsura 121, beneficiază de o perioadă de graţie de 36 de luni pentru finalizarea implementării proiectului. Trebuie să facem precizarea că proiectele din sectorul zootehnic si vegetal nu vor mai primi punctaj la criteriul de selecţie ce priveşte exploataţiile agricole care se adaptează la standardele comunitare, dat fiind faptul că acestea au devenit obligatorii. Sunt exceptate doar cele două standarde menţionate mai sus, care au criterii de selecţie separate”, se arată în comunicat.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter