Economie

Verdict implacabil în privința gazelor de șist

<p /><img src="documente/stories/2012/04_aprilie/25/06- sonda de petrol ntre andra si satchinez 1.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Observatorii străini cred că România va începe exploatarea gazelor de şist în ciuda protestelor interne.

Controversele stârnite pe tema explotării resurselor de gaze de şist din România nu au trecut neobservate în presa străină Ele au fost preluate și de publicația The New York Times, care analizează pe îndelete situația creată.

România este împărţită în acest moment în două tabere, arată jurnaliştii publicaţiei de peste Ocean, însă dorinţa de a nu mai depinde de Rusia din punct de vedere energetic va face iminentă exploatarea, trecând peste potenţialele pericolele de mediu care au stârnit deja proteste publice. „România va începe exploatarea gazelor de şist în încercarea de a-şi obţine independenţa energetică în ciuda protestelor locale faţă de explorarea şi exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică şi a preocupărilor legate de tehnologia utilizată pentru a exploata surse neconvenţionale de gaze”, comentează jurnaliştii de la The New York Times.

Jurnaliştii străini amintesc că mai multe companii petroliere şi-au exprimat interesul in explorarea a ceea ce se crede a fi potenţialul semnificativ al ţarii. Potrivit unei evaluări făcute de către US Energy Information Administration, România, Bulgaria şi Ungaria stau împreună pe aproximativ 538 de miliarde de metri cubi de rezerve de gaze de şist.

Compania americana Chevron a obţinut, începând cu anul 2010, acorduri de concesiune în România pe o suprafaţă totală de 870.000 de hectare în câmpiile din est şi în regiunea de coastă a Marii Negre. După ce va cerceta terenul, compania intentionează în acest an sa demareze campania de forare.

„Chevron consideră că România are potenţial pentru un proiect de succes. Suntem în primele zile de activitate. Nu au fost forate încă sondele. De aceea, este esenţial să se efectueze o explorare de gaze naturale standard”, a declarat într-un interviu recent managerul Chevron pentru România, Thomas Holst.

Între ciocan şi nicovală

Economia regiunii, afectată de pierderea industriei grele imediat după căderea comunismului, în 1989, ar putea beneficia de investiţii mari, generate de exploatarea gazelor de şist. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), forajul de explorare în regiunea Dobrogea, pe litoralul Marii Negre, ar putea aduce mai mult de 80 de milioane în investitii în peste patru ani.

Însă ecologiştii spun că se tem de efectele pe care aceste activităţi de forare le-ar putea avea asupra mediului. „Noi nu vrem ca explorarea de gaze de şist să continue pentru că metoda utilizată, fracturarea hidraulică, care în acest moment este singura metoda disponibilă de extragere a gazelor, este foarte poluantă”, spune Miruna Ralea, directorul executiv al grupului de mediu Alma-Ro, din Bucureşti.

În ţara vecina, Bulgaria, deputaţii au interzis exploatarea de gaze şi ţiţei efectuate prin fracturare hidraulică a rocilor cu apa sau alte lichide cu presiune de peste 20 de bari.


Apel la „raţionalitate şi pragmatism” în abordarea problemei gazelor de şist

Consilierul prezidenţial pentru afaceri strategice, Iulian Chifu, consideră că doar printr-o abordare raţională şi pragmatică se va contura corect problematica privind exploatarea gazelor de şist în România.

Chifu s-a referit, într-o conferinţă susţinută vineri la Iaşi, la avantajele noilor tehnologii propuse de compania americană Chevron, care doreşte să exploateze gazele de şist în România, şi la o serie de alte explorări ale resurselor naturale ale ţării şi a îndemnat la consultarea studiilor şi rapoartelor oficiale postate şi pe site-ul Parlamentului European.
Consilierul prezidenţial a subliniat că „în prezent se discută despre un aviz de explorare şi nu despre unul de exploatare a gazelor de şist”, punctând „deschiderea spre dialog a factorilor responsabili cu organizaţiile de mediu”, cu condiţia ca acest dialog „să se bazeze pe rapoarte şi documente şi nu pe alegaţii”.

„Graţie unor astfel de zăcăminte, România poate ajunge nu numai la securitate energetică, ci chiar la independenţă energetică”, concluzionează economistul.

Ultimele Stiri
abonare newsletter