Economie

Ghinionul de a avea studii superioare în Cluj

<p /><img src="documente/stories/08_august/22_ziua/01 targ locuri de munca sua la casa studentilor_rl01.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Zicala „ai carte, ai parte” nu mai corespunde realităţii.

Dintre cei peste 12.000 de şomeri înregistraţi în judeţul Cluj, aproximativ 1.100 au studii superioare.

Clujul este situat pe locul trei în clasamentul judeţelor realizat în funcţie de procentul şomerilor cu “studii înalte”, cu 8,7%.


Cei mai multi şomeri licenţiaţi sunt în Bucureşti, atât ca numar, cât şi ca parte din totalul şomerilor. Numărul şomerilor depăşeşte 20.000 în Capitală, iar dintre aceştia, 4.150 sunt absolvenţi de facultate, adică 19,2% din total. Pe locul doi se situează judeţul Timiş cu 14,8%.

La polul opus se află Teleorman, unde ponderea şomerilor cu facultate este de doar 1,7% din total.


Centru universitar, sinonim cu şomeri licenţiaţi?

Clujul este unul dintre cele mai mari centre universitare din ţară, ceea ce reprezintă atât o binefacere pentru tinerii oraşului, care sunt scutiţi de cheltuielile cu cazarea când urmează cursurile uneia dintre facultăţile locale, cât şi un ghinion atunci când aceştia îşi caută un loc de muncă şi sunt nevoiţi “să lupte” cu sute de persoane pentru un post.


“Numărul mare de locuri de muncă oferite de Cluj-Napoca constituie un element de atractivitate pentru studenţii ce vin din alte localităţi ale ţării. Ei hotărăsc să rămână şi după terminarea studiilor în oraş astfel încât concurenţa pe piaţa forţei de muncă, pe segmentul celor cu studii superioare, creşte”, a declarat pentu monitorul Daniel Don, Directorul Agenţiei Judeţene de ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj.

Astfel, puşi în faţa unei oferte ridicate de absolvenţi în căutare de locuri de muncă - absolvenţi care acceptă să lucreze pe posturi care cer o pregătire profesională inferioră celei pe care o deţin, “din lipsa a altceva” - angajatorii cresc cerinţele. “Cererea a început să crească pe segmentul studii superioare, astfel că, şi în cazul în care se recrutează persoane pentru poziţii care nu cer în fişa postului diplomă de licenţă, cum sunt job-urile de secretară sau agent vânzări, angajatorii impun printre cerinţe şi absolvirea unei facultăţi”, a precizat Paladia Petrar, specialist resurse umane la compania de recrutare Integra HR.


Locul trei la abolvenţi made in Cluj

Cluj-Napoca este pe locul trei într-un clasament efectuat de Guvern în ceea ce priveşte numărul absolvenţilor formaţi de centrele universitare din ţară, după Bucureşti şi Braşov. Astfel, dacă Bucureştiul dă anual aproape 72.000 de absolvenţi, iar Braşovul a urcat pe locul al doilea cu 22.796, Clujul „fabrică” anual 11.918 de licenţiaţi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter