Politică

Giurgiu explică votul de la moţiune

<p><img class="caption" src="documente/stories/03_martie/17_ziua/giurgiu1.jpg" border="0" alt="mircia giurgiu" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Deputatul PDL Mircia Giurgiu a declarat că avea datoria să voteze împotriva noului Cod al muncii, la fel cum a votat şi împotriva măsurilor de austeritate.</p>

„În campania electorală din 2008 am fost, împreună cu colegii de la sindicate, cu peste 20 de lideri sindicali, la sediul PDL Cluj. Ne-au promis că ne sprijină, noi am promis că-i sprijinim şi nu puteau să ne întoarcă acum spatele, pentru că salariaţii o să aibă de suferit de pe urma aplicării prevederilor noului Cod al muncii. Era datoria mea să îmi exprim şi prin vot ceea ce am spus întotdeauna, că noul Cod al muncii ar fi trebuit să fie discutat în Parlament, în comisiile de specialitate, să fie invitate patronatele şi sindicatele”, a menţionat Mircia Giurgiu.

Deputatul clujean a declarat că după excluderea din PDL va activa ca independent. „Respect decizia conducerii partidului, rămân independent, am mai fost patru ani independent, am încă treabă destulă de făcut ca deputat, după care o să văd dacă mai candidez sau nu”, a declarat Mircia Giurgiu.


Citeşte AICI declaraţia premierului Emil Boc referitoare la decizia deputatului Mircea Giurgiu de a vota moţiunea de cenzură

Citeşte AICI cum s-au desfăşurat "ostilităţile" în Parlament cu ocazia votării moţiunii de cenzură împotriva guvernului Boc

Ultimele Stiri
abonare newsletter