Politică

Schimbări în statutul funcţionarului public

<p><img class="caption" src="documente/stories/03_martie/18_ziua/seminar-agentia-nationala.jpg" border="0" alt="seminar agentia nationala a functionarilor publici" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Funcţionarii publici din judeţele Cluj şi Sălaj au participat ieri la un seminar cu tema „Gestionarea resurselor umane în funcţia publică”. Seminarul a fost organizat la Cluj-Napoca de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP).</p>

Preşedintele ANFP, Andras Szakal, şi prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, au participat la deschiderea lucrărilor, ocazie cu care s-a vorbit despre importanţa schimbărilor legislative din domeniu.

„Şi eu am învăţat greu ce înseamnă funcţia publică, mi-a fost greu să mă adaptez pentru că eu provin dintr-un sistem unde trebuie să iei decizia acum şi răspunzi tot acum. Administraţia e o maşinărie ce merge ceva mai greu întrucât ea trebuie să se bazeze pe anumite reguli şi pe lege. Pentru mine este o satisfacţie că se organizează acest seminar pentru că se simte nevoia ca înţelegerea legii să fie unitară”, a declarat prefectul Florin Stamatian.


Preşedintele ANFP a pus accentul pe importanţa adoptării modificării unor articole din Legea 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici. „Sunt foarte multe aspecte importante de discutat, în special noile modificări care se propun la statutul funcţionarului public. Cea mai importantă modificare este descentralizarea concursurilor. Astfel, toate concursurile ar urma să se aibă loc în teritoriu, în instituţa care scoate postul la concurs, nemaifiind nevoie de deplasări la Bucureşti”, a explicat şeful ANFP.

O altă modificare esenţială, în opinia lui Andras Szakal, este desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental. „Această funcţie a luat naştere pe vremea guvernării Tăriceanu, cu un anumit scop şi rol. Din punctul meu de vedere, aceşti inspectori guvernamentali nu prea fac nimic, deşi sunt plătiţi şi nu au nici sarcini stabilite de conducerile ministerelor. Schimbarea ar fi ca aceşti inspectori guvernamentali să nu-şi piardă calitatea de înalţi funcţionari publici, dar să intre în corpul de rezervă”, a arătat Andras Szakal.


O altă modificare a Legii 188/1999 vizează reaşezarea funcţiei publice în România în aşa fel încât toate posturile care se vacantează să se transforme în posturi pentru debutanţi şi asistenţi.

Ultimele Stiri
abonare newsletter