Politică

Mircia Giurgiu cere ca elevii români să nu mai fie discriminaţi

<p align="left">Deputatul clujean Mircia Giurgiu propune modificarea Legii educaţiei astfel încât elevii români care trăiesc în localităţi cu populaţie majoritară maghiară să poată studia în limba română, la fel cum colegii lor de alte etnii au acest drept.</p> <p align="left" />

Potrivit lui Mircia Giurgiu, în Legea educaţiei se prevede că şcolile cu predare în limba minorităţilor pot dobândi personalitate juridică, indiferent de numărul de elevi. Cu alte cuvinte, chiar dacă în şcoala respectivă există un singur elev, legea permite înfiinţarea unei clase. În schimb, în cazul şcolilor cu predare în limba română, nu este valabil acelaşi lucru. Deputatul clujean a dat ca exemplu comuna Săvădisla, unde există şcoală cu predare în limba maghiară, dar nu şi cu predare în limba română deoarece populaţia română este în minoritate. În aceste condiţii, elevii din Săvădisla sunt nevoiţi să meargă la şcoală în altă localitate.

Giurgiu propune modificarea Legii educaţiei naţionale prin introducerea unui nou alineat la articolul 45 cu următorul cuprins: „Prevederile alineatului 6 se aplică şi în cazul unităţilor de nivel primar, gimnazial sau liceal cu predare în limba română, singulare în municipiu, oraş sau comună, unde populaţia română este minoritară, se acordă personalitate juridică, indiferent de efectivul de elevi”.


Deputatul subliniază că doreşte astfel să apere drepturile românilor pentru a nu fi discriminaţi în faţa minorităţilor. „În vederea asigurării principiului echităţii, elevii români au dreptul de a învăţa în localitatea de domiciliu în limba română, la fel cum colegii lor de alte etnii au acest drept. Vrem să apărăm elevii români, să se poată pregăti în limba română ca să nu fie discriminaţi faţă de minorităţi”, a declarat Giurgiu. În acest mod, populaţia românească, dar care trăieşte în localităţi unde este minoritară nu va mai fi discriminată, mai consideră Mircia Giurgiu.

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter