Politică

Municipalitatea negociază pentru plata parcărilor prin SMS

<p /><img src="documente/stories/04_aprilie/18_ziua/05-parcometru-md.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Primăria clujeană analizează în acest moment posibilitatea introducerii sistemului de plată a parcărilor prin SMS.

Şeful Serviciului Public de Parcări din cadrul Primăriei, Florin Bugnar, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a explicat că implementarea sistemului de plată a parcărilor prin SMS ar putea fi costisitoare. „Noi dorim să implementăm acest sistem de plată a parcărilor prin SMS şi la Cluj-Napoca, dar nu cu orice preţ. Nu dorim să existe cheltuieli suplimentare în sarcina cetăţeanului, nici reducerea încasărilor la bugetul local”, a explicat Bugnar. El a mai menţionat că a luat deja legătura cu firmele care au implementat în alte oraşe din România acest sistem, urmând să existe negocieri şi cu firmele de telefonie mobilă. „Am vorbit cu firma Piconet din Timişoara, care ne-a cerut un comision de 20% din încasări, dar şi cu o persoană din Târgu-Mureş. Noi vom începe săptămâna viitoare (săptămâna aceasta – n.r.) negocieri cu operatorii de telefonie mobilă şi pot să vă asigur că vom negocia la sânge”, a mai spus Bugnar.

La ora actuală, municipalitatea plăteşte pentru tichetele răzuibile 3% din valoarea încasărilor şi aproximativ 5% pentru întreţinerea parcometrelor şi nu ar dori să plătească comisioane mai mari nici pentru noul sistem de plată prin SMS. Bugnar a precizat că sistemul de plată prin SMS constă în mai mulţi parteneri: primăria, firma care pune la dispoziţie softul şi licenţa şi operatorul de telefonie mobilă. De altfel, pentru reducerea costurilor, şeful serviciului de parcări ia în calcul şi o variantă care presupune crearea soft-ului de către Primărie. La conferinţa de presă a participat şi un reprezentant al firmei Astinvest, care a creat site-ul smsparking.ro. El a precizat că implementarea sistemului nu este deloc dificilă. Modalitatea de plată a parcărilor din zona centrală prin SMS a fost cerută insistent de tinerii liberali clujeni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter