Politică

Giurgiu cere reexaminarea a două legi

Deputatul Mircia Giurgiu i-a solicitat astăzi preşedintelui României, Traian Băsescu, să trimită Parlamentului spre reexaminare două proiecte de lege, respectiv cel de modificare a Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, respectiv proiectul legii de aprobare a OUG 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, adoptate în şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor din 21 iunie.

Politică

,,Ponta are vocaţia trădării!”

  Înainte de a deveni preşedinte al PSD, Victor Ponta a negociat cu PNL şi cu UNPR pentru a trece la partidele respective, a dezvăluit Sebastian Lăzăroiu.




Politică

Inspectoratul de Stat în Construcţii, reorganizat

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat azi că Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) va fi reorganizat pe forma regiunilor de dezvoltare economică, menţionând că vor dispărea 125 de posturi, cele mai multe fiind de şoferi, secretare şi “şefi”.

Ultimele Stiri
abonare newsletter