Sport
„U“ caută a doua victorie consecutivă
<p><img src="documente/stories/04_aprilie/04_ziua/09 gloria u.jpg" border="0" style="float: left; margin: 5px;" />Universitatea Cluj va juca astăzi în deplasare cu Gloria Bistriţa, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 24 a Ligii 1.</p> <p />
„Şepcile roşii“ au moralul ridicat după victoria cu Dinamo şi vor să obţină o nouă victorie, împotriva „vampirilor albaştrii“.
Universitatea Cluj a reuşit în etapa trecută o victorie frumoasă în faţa „câinilor roşii“ care a adus liniştea, cel puţin pentru moment, în tabăra „alb-negrilor“, care s-au depărtat astfel de ultimele locuri ale clasamentului Ligii 1. Elevii lui Ionuţ Badea se vor întâlni astăzi cu Gloria Bistriţa, echipă pe care au învins-o în tur cu 2-1, într-un meci jucat la Alba Iulia. Tehnicianul „studenţilor“ a apreciat că elevii săi s-au regăsit în meciul cu Dinamo şi că joacă fiecare meci la victorie.
Era o problemă de timp, nu de antrenor
„Pentru noi, partida cu Dinamo a fost un nou început. Ne-am regăsit în toate compartimentele, responsabilitatea din teren a fost mai mare. E important să jucăm fiecare meci la victorie. S-a văzut că Universitatea nu avea o problemă de antrenor, ci una de timp. Acum ne aşteaptă însă o partidă dificilă în faţa unei echipe arţăgoase şi cred că va fi foarte important să ne păstrăm motivaţia intactă. Faptul că jucăm într-un interval atât de scurt n-ar trebui să fie o problemă, pentru că jucătorii sunt refăcuţi din punct de vedere fizic, rămâne să fie aşa şi din punct de vedere mental“, a declarat ieri Ionuţ Badea.
Şi mijlocaşul Alex Păcurar apreciază că meciul de astăzi cu Gloria va fi unul dificil, bistriţenii formând o echipă redutabilă pe teren propriu. „Cu Dinamo am obţinut o victorie mare, de care aveam nevoie, dar partida cu Bistriţa va fi mult mai grea, deoarece ne vom confrunta cu un joc colectiv bine pus la punct al bistriţenilor. Dacă vom învinge, cred că în proporţie de 80 % ne putem considera salvaţi de la retrogradare, deşi emoţiile vor rămâne atâta timp cât matematic nu vom fi salvaţi. Oricum, în perioada următoare se va decide situaţia şi la subsol şi la vârful clasamentului“, a declarat Alex Păcurar la finalul antrenamentului de ieri al „studenţilor“. Mijlocaşul clujen a mai spus că jucătorii Universităţii nu se gândesc încă la derby-ul cu CFR, ci la meciul cu Gloria de azi.
Arbitraţi de Avram
Partida Gloria Bistriţa - Universitatea Cluj va avea loc astăzi, de la ora 18, pe stadionul Gloria din Bistriţa şi va fi transmisă în direct de GspTv. Întâlnirea va fi condusă la centru de arbitrul Marius Avram (Bucureşti), care va fi ajutat la cele două linii de asistenţii Aurel Oniţa (Constanţa) şi Nicolae Megheşan (Târnăveni), în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat Cristian Sava (Bacău). Observatori: Mircea Dâncu (Sibiu) pentru joc şi Nicolae Grigorescu (Timişoara) pentru arbitri, iar supervizor Dumitru Mihalache (Bucureţti).
„U“ Cluj şi Gloria s-au întâlnit de 19 ori în Liga 1, „şepcile roşii“ reuşind să se impună doar de 6 ori, faţă de cele 8 victorii ale bistriţenilor. Unica victoria a „studenţilor“, în deplasare la Bistriţa, datează din 25 august 1996, când s-au impus cu 1-0.