Sport

Pas important spre titlu pentru CFR

CFR a câștigat o „bătălie“ importantă în lupta pentru campionat. „Feroviarii“ s-au impus cu 1-0 în deplasare la Dinamo.

Sport

Real Madrid, noua campioană a Spaniei

Echipa Real Madrid a câştigat al 32-lea titlu de campioană în Spania, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), formaţia Athletic Bilbao, într-un meci din etapa a 20-a campionatului spaniol, care ar fi trebuit să aibă loc la începutul anului, dar a fost amânată.

Sport

Maradona rămâne la Al-Wasl

Legenda fotbalului mondial, Diego Maradona, s-a angajat să-şi respecte contractul de antrenor al echipei Al-Wasl din Dubai, care expiră la finalul sezonului viitor, a anunţat clubul.

Sport

Meci(uri) decisiv(e) pentru campioni

„U“ Mobitelco BT este obligată să câștige cele două meciuri cu BC Timișoara pentru a mai putea spera să-și păstreze titlul.

Sport

Meci între „studenți“

Universitatea Cluj a remizat în deplasare cu Dinamo, 2-2, iar sâmbătă va primi vizita celor de la Sportul Studențesc.

Sport

Derby pentru titlu: Dinamo-CFR

CFR Cluj va juca sâmbătă în deplasare cu Dinamo. Dacă se impun în Ștefan cel Mare, clujenii îi vor scoate pe „câini“ din lupta pentru titlu.


Sport

„U“ mai speră la Europa League

Universitatea Cluj va juca sâmbătă pe teren propriu cu Pandurii Târgu Jiu, un meci din cadrul etapei a 28-a a Ligii 1.

Ultimele Stiri
abonare newsletter