Sistemul de Bike Sharing a fost inaugurat în 17 noiembrie după o întârziere de mai bine de doi ani. La nici o lună de la lansare, Primăria Cluj-Napoca anunţă suspendarea lui.
La fel ca şi în anii trecuţi, primarul Emil Boc a aprins, marţi seară, luminile de sărbători în Cluj-Napoca, împreună cu zeci de copii care au urcat pe scena amplasată în Piaţa Unirii să apese pe buton împreună cu edilul.
Emil Boc a dat startul plimbărilor cu bicicleta din faţa unei staţii complet dotată, în timp ce în cartiere multe staţii nu pot fi încă folosite. Mai mult, clujenii s-ar putea vedea nevoiţi să mai aştepte până în primăvara anului viitor pentru a închiria biciclete, după ce sistemul va fi întrerupt începând cu 1 decembrie.
Clujenii pot, începând de marţi, să se deplaseze prin oraş cu biciclete puse la dispoziţie de municipalitate, în mod gratuit, cu condiţia să returneze vehiculul după o oră de folosinţă. Primăria Cluj-Napoca a organizat, cu această ocazie, în zona Sălii Sporturilor “Horia Demian”, un marş de promovare şi încurajare a utilizării bicicletei ca mijloc alternativ de transport, în vederea îmbunătăţirii mobilităţii urbane în zona metropolitană Cluj.
Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca refuză să spună sumele pe care le-a primit cu titlu de sponsorizare de la firma Coral Impex. La mai bine de o lună după ce procurorii anticorupţie au descins la Primăria Cluj într-un dosar de corupţie, reprezentanţii instituţiei publice se ascund după clauzele de confidenţialitate din contractul încheiat cu firma care se ocupă de deratizarea şi dezinsecţia în oraş.
Directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT), Carmen Ciongradi, a făcut luni apel către Primăria Cluj-Napoca să îşi exercite dreptul de preemţiune pentru a achiziţiona clădirea în care funcţionează Colecţia de istorie a Farmaciei, care este în pericol de evacuare.
Revolta străzii împotriva Parlamentului și a sistemului corupt tinde a fi transformată în puci, la Cluj. Doar o parte din cei 900 de protestatari ieșiti joi seara pe străzi mai ştiu de ce sunt acolo. Condusă de lideri nelegitimi și dubioşi, coloana de protestatari a deviat serios de la idea de bază a protestului inițial.