Cântăreaţa şi actriţa americană Jessica Simpson a născut, duminică, la Los Angeles, al doilea copil al său, un băieţel, care a primit numele de Ace Knute Johnson, conform Mediafax.ro.
Fiscul va aplica de la 1 iulie un nou sistem de penalităţi de întârziere, care vor fi calculate procentual pentru fiecare zi de întârziere, potrivit modificărilor aduse Codului de procedură fiscală prin OUG 50/2013.
Hassan Rohani, noul preşedinte iranian, a declarat sâmbătă, în cadrul primului său discurs televizat, că ar trebui impuse mai puţine "restricţii" pentru tinerii iranieni, potrivit Mediafax.ro.
Examenele scrise de la bacalaureat încep luni cu proba la Limba şi literatura română, la care s-au înscris peste 160.000 de elevi care au terminat în acest an clasa a XII-a şi absolvenţi care nu au promovat în seriile anterioare, potrivit Mediafax.ro.
Duminică, 30 iunie, au avut loc noi trageri LOTO 6/49, NOROC, JOKER, NOROC PLUS, LOTO 5/40 şi SUPER NOROC. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 10 milioane de euro, informează Mediafax.ro.
Nokia a preluat pentru 1,7 miliarde euro participaţia de 50% deţinută de Siemens la producătorul de echipamente de telecomunicaţii Nokia Siemens Networks, parteneriatul format în urmă cu şase ani de cele două companii, informează Mediafax.ro.
Reprezentativa Braziliei a câştigat Cupa Confederaţiilor pentru a treia oară consecutiv, după ce a învins, duminică, la Rio de Janeiro, cu scorul de 3-0, selecţionata Spaniei, campioana mondială en-titre, în finala competiţiei.
Cel puţin 19 pompieri au murit duminică în timp ce încercau să stingă un incendiu de vegetaţie în statul american Arizona, a anunţat biroul şerifului din comitatul Yavapai, relatează AFP, conform Agerpres.ro.
Vicepremierul şi ministrul Dezvoltarii, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, că nu renunţă la ideea consultării populare în octombrie, menţionând că aceasta ar putea să dureze trei zile, potrivit Mediafax.ro.