Actualitate

Alarmant: un elev din patru este bolnav

<p><img src="documente/stories/2012/04_aprilie/20/05 20 ritli.jpg" border="0" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Aproape un sfert din elevii din ţară au diferite boli cronice, boli ale aparatului locomotor, sechele de rahitism, obezitate, afecţiuni oftalmologice, a declarat ieri, la Cluj, Ritli Ladislau, ministrul Sănătăţii.</p>

Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, prezent ieri la Cluj la a treia ediţie a Congresului Naţional de Medicină Şcolară şi Universitară.

Ritli a subliniat că tineretul şcolar nu reprezintă „o populaţie perfect sănătoasă”. Statisticile arată că 24% dintre elevi suferă de boli cronice, boli ale aparatului locomotor, sechele de rahitism, obezitate, afecţiuni oftalmologice. „Să ne gândim şi la boli legate de lipsa de mişcare, de sedentarism, droguri, infecţii cu transmitere sexuală, consum de tutun şi alcool”, a declarat ministrul.

 


E nevoie de mai mulţi medici şcolari

Ritli Ladislau a precizat că este nevoie de dezvoltarea actualei reţele de medicină şcolară deoarece unui medic şcolar îi revin mai mulţi elevi decât prevede legea.

„Acum avem, teoretic, 2.500 de elevi la un medic şcolar, dar în realitate sunt mult mai mulţi. Pe de altă parte, medicul şcolar se plimbă de la o şcoală la alta, nu are fiecare şcoală medicul ei. Mai este şi faptul că nu sunt foarte mulţi medici doritori să facă acest lucru, deci reţeaua trebuie revigorată şi din punctul de vedere al personalului şi al preocupărilor din acest domeniu”, a explicat ministrul Sănătăţii.

El a mai spus că în mediul rural nici nu există medici şcolari, iar activităţile profilactice care îi privesc pe elevi sunt realizate de medicii de familie, cu toate că ei nu sunt retribuiţi pentru aşa ceva.

Medicul de familie nu poate face treaba medicului şcolar

Ministrul a declarat că este nevoie şi de introducerea unei supraspecializări în medicină, şi anume cea a medicilor şcolari. Ritli Ladislau a menţionat că medicii de familie nu pot practica bine medicina şcolară, având nevoie de cunoştinţe suplimentare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter