Actualitate

Liceenii vor afla ce înseamnă exploatarea prin muncă

<p>Elevii din mai multe licee din Cluj-Napoca vor afla ce este exploatarea prin muncă.</p>

Acţiunea este organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Cluj pentru a marca Ziua mondială împotriva exploatării copiilor prin muncă.

Angajaţii DGASPC Cluj vor avea o întâlnire, astăzi, între orele 9.00 – 11.00 cu liceenii de la Grupul Şcolar „Nicolae Iorga” şi de la Grupul Şcolar „Traian Dârjan”, în cadrul căreia se va viziona un film tematic, „Vise sfărâmate”, după care vor avea loc discuţii libere despre exploatarea prin muncă. Acelaşi film va fi vizionat şi de elevii claselor a XI-a din cadrul Grupului Şcolar „Aurel Vlaicu”, în data de 14 iunie, de la ora 10.00. Obiectivul acţiunilor derulate este acela de a oferi informaţii privind cauzele reale şi consecinţele exploatării copiilor. În urma intervenţiei celor care vor sesiza cazurile de copii exploataţi prin muncă, toţi copiii vor primi un sprijin specializat individualizat (protecţie, consiliere şi educaţie) în scopul integrării sociale şi şcolare.
Pe lângă informarea elevilor, astăzi, între orele 16.00 – 18.00, va avea loc o acţiune de sensibilizare şi informare a beneficiarilor, părinţi ai Asociaţiei Caritas Eparhial Greco - Catolic Cluj Napoca referitor la exploatarea copilului prin muncă, efectul acestui fapt asupra familiei şi modalităţi de a evita să se recurgă la exploatarea propriilor copii. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj, în subordinea căruia se află DGASPC Cluj afirmă că pe tot parcursul lunii iunie va avea loc o campanie de informare a autorităţilor locale din mediul rural cu privire la exploatarea copiilor prin muncă şi oferirea de materiale cu privire la cadrul legislativ din acest domeniu.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter