Actualitate

Cluj: Comisie a IŞJ verifică în ce condiţii a fost folosită o melodie cu conotaţii politice la o serbare

<p />Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj a constituit o comisie care va verifica condiţiile în care, în timpul unei serbări la grădiniţa 'Mica Sirenă', s-a introdus şi melodia 'Verde-nrourat', cunoscută ca o piesă reprezentativă pentru Partidul Democrat Liberal.

'Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj s-a sesizat cu privire la faptul că pe 8 martie 2011, la Grădiniţa 'Mica sirenă' din Cluj-Napoca, în cadrul unei manifestări de natură educaţională, respectiv promovarea proiectului 'Să creştem sănătos', care îşi propune iniţierea în practicarea baschetului a copiilor preşcolari, printr-un parteneriat cu Federaţia Română de Baschet şi Primăria Cluj-Napoca, s-a desfăşurat un moment de spectacol festiv care a inclus şi o melodie cu conotaţii politice', se spune într-un comunicat al IŞJ Cluj, transmis miercuri AGERPRES.

Potrivit acestuia, o comisie va verifica cum s-a desfăşurat serbarea, la care a participat şi primarul Sorin Apostu, şi va aplica 'măsurile care se impun', iar directoarei i s-au cerut explicaţii.

Directoarea grădiniţei, Maria Miclea, a spus că educatoarele nu au avut nicio intenţie de a folosi melodii cu conotaţii politice şi că acest moment artistic a fost pregătit de multă vreme, dinainte de a se şti că pe 8 martie vor primi vizita primarului.

'Cine are copii mici ştie şi înţelege că până faci 20 de copii să facă odată, cu toţii, cinci paşi la dreapta, trebuie să munceşti multe ore. Nu se ştia, la momentul la care s-au ales melodiile pentru această activitate, că va fi folosit la acest moment. Cum se fac aceste serbări - se creează paşii, apoi se alege o melodie împreună cu copiii, pentru că trebuie să le placă în primul rând lor', a explicat Maria Miclea, care a adăugat că din program au fost folosite mai multe melodii, printre care şi 'Samba florilor', care este imnul grădiniţei, şi câteva melodii populare, ele fiind alese în primul rând pentru că aveau un mesaj potrivit cu venirea primăverii.

Ultimele Stiri
abonare newsletter