Actualitate

Start la înscrieri în programul educaţional Grow

<p>Până pe 1 martie elevii de clasa a IX-a se pot înscrie în programul Grow,  ce se derulează în 13 oraşe din ţară.</p> <p>Grow, programul educațional inovativ desfăşurat pe parcursul celor 4 ani de liceu la nivel naţional şi care aduce studenţi internaţionali alături de liceeni, lansează o nouă rundă de înscrieri pentru elevii de clasa a IX-a.</p> <p>Grow a dat startul înscrierilor pe <a href="http://www.growedu.ro/">www.growedu.ro</a> pentru ediţia din acest an, adresată liceenilor aflaţi în clasele a IX-a din 13 oraşe. Această iniţiativă educaţională are scopul de a ajuta reprezentanţii unei generaţii să-şi dezvolte abilităţi, atitudini şi cunoştinţe, împreună cu studenţi străini veniţi în România ca voluntari prin intermediul programului de schimb internaţional al organizaţiei AIESEC şi prin intermediul Serviciului European de Voluntariat.</p>

Cu o abordare specifică pe fiecare an în parte, programul educaţional Grow se desfăşoară în Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava, Timişoara,Târgu Mureş, Craiova şi Râmnicu Vâlcea.

Programul cuprinde un ciclu complet de 4 ani de dezvoltare prin educaţie non-formală şi se concentrează în clasa a IX-a pe descoperirea punctelor tari şi slabe ale participanților, lucru în echipă, managementul proiectelor şi altele.


Toate activităţile Grow se desfăşoară într-un mediu tineresc, care promovează interculturalitatea, voluntariatul şi diversitatea în 10 întâlniri sub forma unor ateliere de lucru interactive susţinute în limba engleză, pe perioada a 6 săptămâni.

Ultimele Stiri
abonare newsletter