Actualitate

Linişte în cele 40 de zile de doliu şi de pomenire a Mitropolitului Bartolomeu

<p>La reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca a avut loc,<strong> vineri, 4 februarie 2011, </strong>şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului.</p> <p>La această şedinţă s-a făcut o evaluare a organizării şi desfăşurării ceremoniilor de înmormântare a vrednicului de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu al Clujului, la care au participat 30 de ierarhi, înalţi demnitari de stat, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, reprezentanţi ai cultelor din România, personalităţi din lumea academică, preoţi, călugări şi peste 10.000 de credincioşi.</p> <p>Părintele Patriarh, împreună cu ierarhii din Mitropolie şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa faţă de toţi reprezentaţii autorităţilor care s-au implicat admirabil în organizarea şi desfăşurarea funeraliilor.</p>

Pentru păstrarea unei perioade demne şi liniştite de doliu, Sinodul Mitropolitan face un apel către ierarhi, clerici, credincioşi şi reprezentanţi ai massmedia să nu se lanseze în formularea de scenarii privind succesiunea la scaunul de Mitropolit şi Arhiepiscop al Clujului, nici să dea crezare unor zvonuri alarmiste privind desfiinţarea Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Între cele două Mitropolii din Transilvania trebuie să existe o atmosferă de pace, comuniune şi cooperare în probleme de interes comun şi nu confruntare şi concurenţă, dăunătoare Bisericii, care trebuie să cultive un climat de pace şi stabilitate.

La această şedinţă sinodală s-a hotărât ca, la solicitarea Episcopiei Sălajului, fiecare Eparhie să sprijine, după posibilităţi, financiar sau cu materiale, construcţia noului Centru eparhial din Zalău.


Pentru o reflectare completă a vieţii religioase la nivelul întregii Mitropolii a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, eparhiile componente, îşi vor intensifica, pe viitor, cooperarea cu Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române. Colaborarea cu Patriarhia Română va include şi implementarea în Eparhiile Mitropoliei Clujului a programelor catehetice-sociale „Hristos împărtăşit copiilor" şi „Alege şcoala".

Ultimele Stiri
abonare newsletter