Actualitate

Elevii nevăzători, tăiaţi de la alocaţie

Unii copii cu deficienţe de vedere nu mai primesc alocaţie pe motiv că se află în îngrijirea statului. Deputatul PDL, Mircia Giurgiu va cere modificarea legii astfel încât copiii să nu mai fie privaţi de acest drept. Silviu Vanda, directorul adjunct al Liceului pentru Deficienţi de Vedere Cluj, afirmă că a primit mai multe sesizări de la părinţii unor elevi ai liceului prin care se arată că acei copii nu mai primesc alocaţie. „Este vorba despre 42 lei pe lună, iar în cazul copilului cu handicap, valoarea alocaţiei este dublă”, spune Silviu Vanda. El subliniază că elevii sunt privaţi de acest drept deoarece se consideră că se află în grija statului din moment ce sunt elevi ai Liceului pentru Deficienţi de Vedere. Elevilor li se asigură manuale, haine şi cazare, tariful pentru un elev fiind similar celui pentru un copil de la centrele de plasament.

Actualitate

Giurgiu cere modificarea Legii pensiilor

Deputatul PDL Mircia Giurgiu propune modificarea Legii pensiilor astfel încât stagiul de cotizare pentru femei să scadă de la 35 de ani la 33 de ani. “Vârsta de pensionare la femei a scăzut de la 65 de ani la 63 de ani, dar stagiul de cotizare a rămas la fel, adică de 35 de ani”, a declarat Mircia Giurgiu. El a mai spus că din acest motiv va cere modificarea legii, astfel ca vârsta să fie corelată cu stagiul de cotizare, 63 de ani, respectiv 33 de ani. La bărbaţi, vârsta de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul de cotizare este de 35 de ani. Potrivit noii Legi a pensiilor, vârsta de pensionare a crescut atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. Astfel, dacă femeile se puteau pensiona până acum la 58 de ani, după noua lege vor putea ieşi din câmpul muncii doar la 63 de ani, după ce deputaţii au dorit iniţial vârste egale de pensionare pentru femei şi bărbaţi, adică 65 de ani. Vârsta de pensionare la bărbaţi a crescut de la 62 de ani la 65 de ani.

Actualitate

PS Episcop Irineu Bistriţeanul: „Ilustrul arhipăstor a fost chemat acasă la Dumnezeu”

Cu inimile cernite de durere şi în cântări duhovniceşti şi rugăciuni, ne despărţim astăzi de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu al cărui suflet şi-a luat zborul spre „ţara veşniciei”. Îl plâng acum preoţii şi-l plâng credincioşii, îl regretăm toţi. Dar noi îl plângem cu nădejde. Nădejdea noastră este ancorată în Hristos, Care a transformat mormântul în uşă spre eternitate, şi ne îndreptăţeşte astăzi să privim moartea în faţă şi să cântăm „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. În urmă cu 18 ani, tot la început de februarie şi tot în această Catedrală, Părintele Bartolomeu era investit de mâna Proniei cu demnitatea de Chiriarh al Clujului, fiind primit cu încredere şi entuziasm de tot poporul. Înţelegând voia lui Dumnezeu, a ascultat spunând: „Biserica nu m-a chemat la uşor, ci la greu!”. Şi-a asumat jertfa, şi viaţa sa a devenit o ţarină roditoare de valori netrecătoare.

Actualitate

Linişte în cele 40 de zile de doliu şi de pomenire a Mitropolitului Bartolomeu

La reşedinţa Mitropolitană din Cluj-Napoca a avut loc, vineri, 4 februarie 2011, şedinţa de lucru a Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Clujului. La această şedinţă s-a făcut o evaluare a organizării şi desfăşurării ceremoniilor de înmormântare a vrednicului de pomenire Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu al Clujului, la care au participat 30 de ierarhi, înalţi demnitari de stat, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, reprezentanţi ai cultelor din România, personalităţi din lumea academică, preoţi, călugări şi peste 10.000 de credincioşi. Părintele Patriarh, împreună cu ierarhii din Mitropolie şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa faţă de toţi reprezentaţii autorităţilor care s-au implicat admirabil în organizarea şi desfăşurarea funeraliilor.

Actualitate

Testamentul Mitropolitului Bartolomeu Anania

Subsemnatul ANANIA VALERIU, pe numele de călugăr BARTOLOMEU, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului Albei, Crişanei şi Maramureşului, domiciliat în Cluj-Napoca, P-ţa Avram Iancu nr. 18, în vârstă de 88 de ani, aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mintale, nesilit de nimeni, din voinţa mea liberă şi neviciată, dar cu sănătatea trupului din ce în ce mai şubredă şi cu sentimentul că nu mai e mult până când Domnul mă va chema acolo unde va crede El de cuviinţă, pentru cazul încetării mele din viaţă, însemnez aici câteva gânduri testamentare, spre cuvenită plinire şi fac următoarea dispoziţie testamentară: Las toate drepturile mele de autor Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, pe care am înfiinţat-o, din economiile proprii, pentru a oferi burse tinerilor merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi materiale. Vreau ca drepturile mele de autor de pe urma Bibliei, la diortosirea căreia am lucrat 11 ani, să revină Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”.

Actualitate

Evenimente inedite de Valentine’s Day

Anul acesta, Primăria Cluj-Napoca îi invită pe clujeni să petreacă Ziua Îndrăgostiţilor sub deviza „O inimă sănătoasă iubeşte mai bine”. Campania va fi adresată tinerilor, dar nu numai, ajutându-i să înveţe cei trei paşi importanţi spre o viaţă sănătoasă: „Mănâncă sănătos!”,  „Fă sport!” şi „Spune NU fumatului!”. „Vom testa inimile celor care iubesc, care vor putea face gratuit un control cardiologic”, a spus primarul Sorin Apostu. Desigur, în 14 februarie vor exista şi manifestări specifice şi anume celebrele căsătorii pentru o zi la Iulius Mall, la Polus Center şi în Piaţa Unirii. De Dragobete, în data de 24 februarie, va avea loc un concert la Casa de Cultură a Studenţilor şi un târg tradiţional în holul Casei de Cultură a Studenţilor.

Actualitate

Mărţişorul, sărbătorit din nou în SUA

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Mărţişorului va avea loc începând din 25 februarie, a anunţat ieri primarul Sorin Apostu. „Comitetul pentru Oraşe Înfrăţite al oraşului american Rockford, Illinois, organizează şi în acest an Luna Mărţişorului, printr-o serie de activităţi menite să continue familiarizarea prietenilor noştri din acest oraş înfrăţit cu tradiţiile româneşti”, a spus Apostu. Astfel, o parte dintre mărţişoarele confecţionate de copii de la grădiniţele, şcolile şi liceele clujene vor ajunge în oraşul Rockford. Partenerii Primăriei în acest festival sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean, Şcoala Internaţională Cluj şi Iulius Mall. De asemenea, vineri, 25 februarie, va începe Atelierul de creaţie mărţişoare la Scoala Internaţională, la care vor participa copii din toate grădiniţele şi şcolile clujene. Copiii îşi vor putea valorifica creaţiile la târgul de mărţişoare care va avea loc în 26 februarie la Iulius Mall.

Actualitate

Ateliere despre culori la Bookcorner

În această sîmbătă, între orele 10.30- 11.30, librăria Book Corner organizează un atelier pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-5 ani. Atelierele au fost concepute pentru a oferi copiilor alternative de petrecere creativă a timpului liber. Astfel, sub diverse pretexte literare, copiii experimentează, lecturează, desenează şi creează împreună cu tineri actori, artişti, ecologişti, fotografi, biologi şi filologi. Potrivit organizatorilor, atelierele pentru copii se doresc un moment de descoperire sau de fixare prin joacă a unor noţiuni precum culoare, mişcare, cuvânt, dar şi de familiarizare cu arta şi cărţile. Atelierele sunt structurate modular, fiecare dintre module fiind adaptat unei vârste menţionate în avans.

Ultimele Stiri
abonare newsletter