Economie

Dolarul a atins minimul ultimului an

Modul aproape consecvent prin care administrația Trump ratează promisiunile făcute în campania electorală își pun amprenta asupra evoluției monedei americane.

Dolarul a atins minimul ultimului an Dolarul a atins minimul ultimului an

Ultima „ispravă" este reprezentat de eşecul proiectului de reformă a legii asigurărilor medicale a predecesorului de la Casa Albă, lege cunoscută și sub numele de Obamacare. Dezertarea unor senatori din cadrul majorităţii republicane a blocat orice inițiativă.

În aceste condiții dolarul a atins un minim al ultimelor zece luni față de un coș al principalelor valute și s-a depreciat semnficativ comparativ cu euro.


Piața locală nu putea rămâne insensibilă iar media a coborât de la 3,9816 la 3,9476 lei, cel mai scăzut nivel începând cu data de 26 august 2016. Cotațiile din piață fluctuau între 3,944 și 3,976 lei.

Cursul euro a scăzut, la rândul său, de la 4,5619 la 4,5595 lei, care reprezintă minimul ultimelor două săptămâni. Piața valutară s-a deschis la 4,564 lei pentru ca apoi moneda unică să coboare până la 4,558 lei. Tranzacțiile de la ora 14:00 se realizau între 4,558 și 4,561 lei.


Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,102 și 1,107 franci/euro, ceea ce a făcut ca media ei să scadă foarte puțin, de la 4,1346 la 4,1343 lei.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,198 – 4,208 zloți, insă cea maghiară se deprecia de la 306,1 la 307,1 forinți


Perechea euro/dolar creștea pe piețele internaționale până la 1,1662 dolari, maxim al ultimelor 14 luni, minimul zilei fiind de 1,1472 dolari.

Chiar dacă indicele ZEW, care măsoară nivelul sentimentului economic al investitorilor germani, a scăzut de la 18,6, în iunie, la 17,5 luna aceasta, piețele se arată mai interesate de euro, chiar dacă la sfârșitul lui 1016 și începutul acestui an se vorbea insistent despre atingerea parității între cele monede.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Radu Georgescu

Etichete: euro dolar
abonare newsletter